Nebunie si vindecare

Nebunie si vindecare. Povestea unei neurocercetatoare ratacite in propria minte. Barbara K.

Lipska, impreuna cu Elaine McArdle Calatoria incredibila a unei supravietuitoare. - Kirkus Reviews Pe 10 ianuarie 2015, Barbara K. Lipska, neurocercetatoare specializata in fiziologia bolilor mintale, a fost diagnosticata cu metastaze la creier provocate de un cancer de piele.

In cateva luni, lobul ei frontal - sediul gandirii - a inceput sa-si reduca masiv functionarea, aruncand-o in abisul nebuniei. Simptomele, foarte asemanatoare cu ale dementei si schizofreniei, au facut-o aproape de nerecunoscut pentru familie si pentru colegi. In mod miraculos, dupa doar opt saptamani de imunoterapie, autoarea a reusit sa-si recapete facultatile mintale.

Insa n-a uitat nimic din cosmarul prin care a trecut, amintindu-si cu precizie fiecare detaliu al intalnirii ei cu nebunia. Barbara K. Lipska ne explica felul in care boala, leziunile cerebrale si varsta ne pot schimba comportamentul, personalitatea, gandirea si memoria.

Si ne arata ce parti din mintea noastra raman functionale chiar si atunci cand ne scufundam in tenebrele bolii psihice. Povestea remarcabila a Barbarei K. Lipska dezvaluie nenumaratele mistere ale creierului nostru fragil, si totusi rezistent, iar calatoria ei chinuitoare si recuperarea sa incredibila ne arata ca nimic nu este imposibil.

- Lisa Genova, autoarea bestsellerurilor Altfel... si totusi Alice si Partitura suferintei Un memoir de neratat! Recuperarea Barbarei K.

Lipska este cu adevarat extraordinara, iar suferintele prin care a trecut le sunt familiare celor atinsi de boala mintala. Experienta ei pledeaza pentru empatie fata de oamenii care si-au pierdut controlul asupra propriei vieti. Lipska este o supravietuitoare si toti cititorii vor fi mai intelepti dupa ce-i vor fi citit cartea.

- Shelf Awareness Nebunie si vindecare exploreaza baza fiziologica a bolii mintale, proza autoarei fiind pur si simplu captivanta atunci cand isi descrie experienta. Povestea ei dovedeste ca relatarile personale amanuntite pot contribui la progresul cercetarilor neurostiintifice. - Science Magazine Barbara K.

Lipska s-a nascut la Varsovia, in Polonia comunista. Si-a obtinut masterul in chimie organica, iar in 1988 si-a sustinut doctoratul in stiinte medicale la Academia de Medicina din Varsovia. In 1989, a emigrat cu sotul si cei doi copii in Statele Unite, unde s-a angajat la Institutul National pentru Sanatate Mintala din Bethesda, statul Maryland.

Este experta internationala in cercetarile asupra schizofreniei realizate pe sobolani si in studierea postmortem a creierului uman, publicand peste 150 de articole in reviste de specialitate. In 2013, a fost numita directoarea Bancii de Creier din cadrul Institutului. Elaine McArdle este scriitoare si jurnalista, investigatiile si articolele sale fiind publicate, intre altele, de Boston Globe, Harvard Law Bulletin si Boston Magazine.

Este coautoarea cartii The Migraine Brain: Your Breakthrough Guide to Fewer Headaches, Better Health. In prezent, este editor al revistei UU World si locuieste impreuna cu sotul in Portland, statul Oregon. Fragment din cartea “Nebunie si vindecare” de Barbara K.

Lipska: “Vad ca fiica mea e suparata. Ma roaga sa incetez. - Mama, nu intelegi ca esti bolnava la modul serios?

spune ea, cu ochii plini de lacrimi. Ai noi tumori pe creier. De ce esti blocata in niste chestii minore legate de micul dejun si de mancare cata vreme viata ta e in pericol?

Nu pot sa cred ce aud. - Micul dejun nu e important? raspund.

Evident ca e important! Este important pentru mine. Kasia paraseste camera.

O aud pe hol vorbind cu un doctor care a venit sa ma examineze. Cand se intoarce, plange. Reactia ei emotionala ma nedumereste.

- De ce vrei sa vorbim despre tumori si alte lucruri triste? o intreb. Ce rost are?

Ce pot sa fac in legatura cu asta? Exagerezi. - Mama, esti grav bolnava, spune ea.

Nu intelegi? - Intri in panica. Calmeaza-te!

spun, apoi adaug: Toata lumea e impotriva mea! - Nu te mai recunosc! Nu esti mama pe care o stiu dintotdeauna, continua ea printre suspine.

Ma uit in zare si tac. Nu ma mai iubeste nimeni. Pur si simplu nu pot sa cred ca nu sunt de acord cu mine in legatura cu micul dejun.

Cum sa iei masa de dimineata la 10:30? Penru ce platim? La spital, continui sa lustruiesc toate tavitele cu mancare si cer familiei mele sa-mi aduca mai multe provizii de acasa.

Gasesc ca in special biscuitii pentru bolnavi sunt apetisanti. Ii infulec si mai caut. Totul este delicios.

La miezul zilei urmatoare, 21 iunie, intr-o duminica, mi se da drumul acasa. O sa continui sa iau doze mari de steroizi cu administrare orala si am o programare la dr. Atkins peste cateva zile.

Vom afla mai multe detalii despre starea mea si vom discuta despre optiuni. Pana atunci, asteptam. Nimeni din familie nu vorbeste despre posibilitatea unui tratament viitor.

Moartea se invarte printre noi ca o fantoma. Cand ajungem acasa, mi-e inca foarte foame si insist sa pregatesc cina. Dar sunt derutata pe masura ce incerc s-o prepar.

Nu gasesc oale si tigai si tot ce am nevoie. Cand Mirek se ofera sa preia comanda, ii spun sa ma lase in pace. Kasia incearca si ea sa ma ajute, dar ii critic eforturile atat de mult, incat se retrage.

Luam cina in trei, aproape in tacere.”