Naufragiul civilizatiilor

Trebuie sa li se dea atentie analizelor lui Amin Maalouf: intuitiile sale se dovedesc a fi predictii, atit de mult pare sa aiba prestiinta marilor schimbari din Istorie. Acum 20 de ani era preocupat de evolutia „identitatilor ucigase”; acum zece ani de „dereglarea lumii”. Astazi ne explica de ce toate domeniile civilizatiei sint amenintate de naufragiu.

De peste jumatate de secol, autorul observa lumea si o colinda. Se afla la Saigon cind s-a incheiat razboiul din Vietnam, la Teheran cind s-a instaurat Republica Islamica. In aceasta carte cuprinzatoare si plina de forta, el ni se arata ca spectator angajat si ginditor, combinind istorisiri si reflectii, uneori povestind evenimente majore la care s-a intimplat sa fie unul dintre putinii martori oculari, apoi asumindu-si rolul de istoric mai presus de experienta sa personala pentru a ne explica prin ce derive succesive a trecut umanitatea de a ajuns in pragul dezastrului.

„Pornind de pe pamintul meu natal au inceput tenebrele sa se raspindeasca in lume”, scrie el, inainte de a evoca extinctia Levantului plural si socurile seismice ale lumii arabo-musulmane, ale caror replici au afectat, treptat, intreaga planeta. Emite ipoteza noua a unei „mari rasturnari” care ar fi metamorfozat toate societatile umane si ai carei mostenitori buimaci am fi noi astazi. Trebuie sa ne dezmeticim, conchide Maalouf.

Pachebotul oamenilor nu mai poate continua sa pluteasca astfel catre pierzanie. Traducere din limba franceza de Dan Petrescu Fragment din volumul "Naufragiul civilizatiilor" de Amin Maalouf: "Pe parcursul anilor, al crizelor si razboaielor, taramul libanez a devenit un camp deschis in care se dadeau, direct sau prin persoane interpuse, nenumarate lupte: intre americani si rusi, intre israeliti si palestinieni, intre sirieni si palestinieni, intre sirieni si israeliti, intre irakieni si sirieni, intre iranieni si sauditi, intre iranieni si israeliti - lista e lunga. Si de fiecare data beligerantii din afara obtineau concursul cutarei sau cutarei alte factiuni locale care, sub pretexte onorabile, gasea ca e abil si legitim sa se sprijine pe ei ca sa-si avanseze propriii pioni, fara sa-i pese prea mult de tara si de echilibrele-i fragile.

Zidurile micii patrii s-au crapat pana la urma, de la acoperisurile elegante pana la fundatii. Nimic nu mai semana cu ce se voise a fi construit si nimic nu mai functiona ca lumea. Institutiile politice erau atat de subrede incat la fiecare perioada electorala amenintau sa se surpe.

Economia nu se mai tinea pe picioare decat datorita unor carpaceli anevoioase care amanau de pe un semestru pe altul falimentul. Coruptia se apropia de un jaf sistematic, in timp ce populatia era lipsita de servicii elementare precum apa, electricitate, ingrijiri medicale, transporturi in comun, telecomunicatii sau strangerea gunoiului. Aceasta degradare materiala si morala este cu atat mai dezolanta cu cat Beirutul tineretii mele traia, in materie de coexistenta intre religii, o experienta rara ce ar fi putut, cred, oferi regiunii sale asa de zbuciumate si chiar altor parti ale lumii un exemplu demn de luat in seama.

Nu ignor ca orice fiinta umana e ispitita, imbatranind, sa erijeze vremea tineretii sale in varsta de aur. Cu toate astea, suntem nevoiti sa constatam ca lumea de azi nicaieri nu se izbuteste a face sa traiasca impreuna, in chip echilibrat si armonios, populatii crestine, musulmane si evreiesti. In tarile in care precumpaneste Islamul, adeptii celorlalte religii sunt tratati in cel mai bun caz drept cetateni de mana a doua si prea adesea si mai rau, ca paria sau tapi ispasitori - o situatie care, in plus, deterioreaza de-a lungul anilor mai curand decat sa se amelioreze.

In tarile de traditie crestina, ceea ce caracterizeaza atitudinea fata de Islam este neincrederea. Nu numai cea pricinuita de terorism; exista o neincredere veche, nascuta din rivalitatea dintre doua religii cuceritoare care cultiva aceeasi ambitie planetara si care s-au infruntat de veacuri intr-o sumedenie de cruciade si contra-cruciade, cuceriri si recuceriri, colonizari si decolonizari.”