Născut anxios

Nascut anxios. Scapa de impactul dificultatilor din primii ani de viata Daniel P. Keating si-a obtinut titlul de doctor de la Universitatea John Hopkins din Baltimore (SUA), iar in prezent este profesor de psihologie si psihiatrie pediatrica in cadrul departamentului de psihologie al Universitatii Michigan si cercetator la institutul Survey Research Center din cadrul aceleiasi universitati.

Cercetarile sale se concentreaza, printre altele, pe identificarea diferentelor de dezvoltare dintre indivizi si populatii, coroborand date atat din domeniul biologiei, cat si din cel al sociologiei. Una dintre preocuparile sale constante este identificarea circumstantelor sociale care au un impact de durata asupra dezvoltarii sanatoase a oamenilor si a mecanismelor biologice prin care mediul social influenteaza dezvoltarea indivizilor. Ultima sa carte, Nascut anxios, a primit prestigiosul premiu Eleanor Maccoby, oferit de Asociatia Americana de Psihologie.

Nascut anxios este cea mai cunoscuta lucrare a psihologului si pediatrului american Daniel P. Keating. Una dintre tezele fundamentale ale cartii este aceea ca stresul la care este expusa o persoana in primul an de viata poate avea o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii ei ulterioare.

Keating argumenteaza, invocand o serie intreaga de studii din diverse domenii, ca nivelul de stres la care sunt expusi parintii este transmis, printr-un soi de conta­minare, copilului, printr-un proces epigenetic descris, pe larg, in carte. Pe langa solutiile propuse de Keating parintilor care traiesc intr-un mediu stresant, autorul identifica inegalitatea sociala drept cauza profunda a epidemiei de stres din societatea moderna si recomanda elaborarea unor politici sociale care sa o combata. Fragment din volumul "Nascut anxios" de Daniel P.

Keating: " Drumul catre independenta Din momentul in care copiii implinesc doi-trei ani, ei devin, treptat, tot mai independenti de parinti. Pasii marunti catre autonomia copilului - de la a invata sa se joace pe cont propriu pana la a cere atentia parintelui doar cand este necesar - se bazeaza pe avantajele conferite de o relatie calda si pe buna functionare a reglatorilor ascunsi din copilaria timpurie. Treptat, copilul devine tot mai autonom, indreptandu-se spre independenta deplina din adolescenta.

In toata aceasta perioada, o buna modalitate de a-ti vedea rolul de parinte sau de ingrijitor - care, daca dezvoltarea copilului isi urmeaza cursul firesc, va continua sa fie relevant pana in a doua parte a adolescentei - este aceea de a-l concepe ca pe o schela de care copilul are nevoie pana cand este suficient de puternic pentru a trai pe cont propriu. Exista pasi clari pe care parintii ii pot face pentru a ajuta un copil sa se indrepte spre independenta. Ei sunt utili pentru toti copiii, deoarece constituie fundatia unei dezvoltari sanatoase - cu atat mai mult pentru cei cu un sistem de stres hiperactiv.

Pana cand copilul ajunge la aproximativ un an, este putin probabil ca dereglarea nivelului de stres sa poata fi complet oprita, dar este clar ca relatiile de ingrijire continua sa diminueze efectele negative. Exista o serie de obiceiuri valoroase pe care un parinte le poate avea si le poate transmite copiilor. Acestea vor reduce la minimum ocaziile, durata si impactul stresului excesiv, indiferent de motivul din spatele dereglarii stresului, fie ca este vorba de metilare, vulnerabilitate genetica sau de o alta problema.

Deciziile In copilaria timpurie, cei mici trebuie sa invete cum sa ia decizii simple. Acesta este un prim pas spre independenta. In loc sa iti intrebi copilul cand este mic: "Cu ce vrei sa te imbraci astazi?", este mai bine sa ii simplifici procesul decizional.

Poti sa il intrebi, in schimb, "Vrei camasa albastra sau pe cea verde?", in timp ce i le arati pe amandoua. Oferindu-le optiuni copiilor, nu numai ca le cultivi un sentiment de putere - si elimini din start posibilitatea unui protest in lacrimi, de tipul „Dar eu voiam camasa verde!" dar le oferi si ocazia de a-si exercita judecata in limita unor constrangeri. Dar pentru copilul cu stres dereglat, aceasta poate fi o provocare majora.

Chiar si constrangeri usoare, cum ar fi limitarea alegerii la camasa albastra sau verde, pot fi vazute ca un obstacol si pot provoca reactia la stres, probabil sub forma unui crize de plans sau a unui refuz de a coopera. Odata declansat, acest ciclu este greu de intrerupt, amplificand eliberarea cortizolului, care determina un comportament problematic si mai tarziu. Pentru parintii acestor copii exista un echilibru fragil intre a fi fermi in ceea ce le cer copiilor si a-i ajuta sa-si reduca reactia la stres.

Si multi parinti ai copiilor cu stres dereglat se tem sa gestioneze aceste probleme in afara casei, unde sunt sanse mari ca strainii sa-si dea ochii peste cap sau chiar sa comenteze direct asupra eforturilor parintilor, fara sa stie nimic despre motivele comportamentului copilului."