N-am venit să țin un discurs

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Volumul reuneste 22 de texte, majoritatea inedite, dar si unele ratacite sau uitate, destinate a fi citite in public, pe care autorul le-a scris de-a lungul prodigioasei sale vieti: primul, care da si titlul culegerii, este cel tinut la 17 ani, la absolvirea liceului, in prezenta colegilor de clasa, iar ultimul, din 2007, a fost citit in fata Academiei Regale a Spaniei si a academiilor hispanoamericane corespunzatoare, precum si a Regilor Spaniei. Este impresionant evantaiul tematic al acestor texte, care alcatuiesc o sugestiva sinteza a obsesiilor literare ale celui care a scris romanul "Un veac de singuratate", dar si a sustinutelor lui preocupari in calitate de cetatean al Americii Latine si al lumii, de la problematica densa legata de Columbia natala, la cea privind viitorul tineretului si procesul de educatie in America Latina, sau la proliferarea nucleara si dezastrele ecologice pe plan mondial. De un interes major este, de buna seama, discursul la primirea Premiului Nobel, in 1982, intitulat Singuratatea Americii Latine, considerat o capodopera a genului.

Fragment din cartea “N-am venit sa tin un discurs” de Gabriel Garcia Marquez: “Cred ca toti am ajuns pana la urma la concluzia fostului presedinte Lacalle ca salvarea Americilor sta in educatie. La aceeasi concluzie ajunseseram in cadrul Forului de Reflectie al UNESCO, anul trecut, unde s-a configurat generoasa idee de „universitate la distanta.". A fost randul meu sa sustin atunci, o data in plus, ideea identificarii din timp a aptitudinilor si vocatiilor de care omenirea duce atata lipsa.

Ne intemeiem pe faptul ca, daca unui copil i se pun in fata mai multe jucarii diferite, va ajunge sa aleaga doar una, iar datoria Statului este sa creeze conditiile ca micutul sa se bucure cat mai mult de acea jucarie. Sunt convins ca aceasta este formula secreta a fericirii si a longevitatii. Ca fiecare sa poata trai cum vrea si sa poata face numai ce-i place, din leagan pana la mormant.

In acelasi timp, toti suntem pesemne de acord ca trebuie sa fim vigilenti in privinta tendintei Statului de a se dezinteresa de educatie si a o lasa pe seama particularilor. Argumentul contrar este zdrobitor: educatia particulara, buna sau rea, este manifestarea cea mai evidenta a discriminarii sociale. Un finis bun pentru o cursa cu stafeta de patru ore, care ne poate fi de folos pentru a ne risipi indoielile daca in realitate America Latina exista, pe care fostul presedinte Lacalle si Augusto Ramirez ni le-au aruncat de la bun inceput pe aceasta masa ca o grenada brizanta.

Ei bine, judecand dupa cele spuse aici in aceste zile, nu incape nici cea mai mica indoiala ca exista. Poate ca soarta ei de Oedip va fi sa-si caute in veci identitatea, ceea ce va fi un destin creativ care ne-ar face sa ne deosebim de restul lumii. Discreditata si razletita, inca nedesavarsita si vesnic in cautarea unei etici a vietii, America Latina exista.

Dovada? Am avut-o in aceste doua zile: gandim, deci existam.”