Muzica mării

O poveste care ne aminteste ca muzica vorbeste un limbaj universal care ne uneste si care ne confera speranta. Si ne impulsioneaza totodata sa gasim in noi puterea de a cladi: de la o simpla prietenie la o intreaga comunitate. Scoicile, firele de nisip si cheiurile iau parte de-o vesnicie la spectacolul maret al marii, iar freamatul, suspinul si dorul i-au putut fiascultate de fiecare vietate marina.

Dar a existat o vreme in care murmurul apei, dimpreuna cu valurile si curentii sai, putea fi auzit si de oameni, zile si zile de-a randul. Povestii cu limbaj muzical i s-a spus Muzica marii, iar acordurile ei au fost transcrise de Susanna Isern si ilustrate de Marta Chicote. Totul a inceput intr-un sat mic, dar plin de viata, numit Limanda, dupa o furtuna dezlantuita asupra locului.

Tihna putinelor case a disparut inundata de ploaie, iar gradinile au fost distruse de vantul care a luat cu el pana si barcile. Dar cel mai rau a fost ca pestii speriati au inotat spre ape mai linistite, iar locuitorii tarmului, nemaiputand pescui, au lasat in urma satul si s-au indreptat spre alte zari. Insa, in ciuda a toate, un pescar pe nume Daniel si fiica sa Marina au ramas in mica lor casuta albastra.

Incapatanarea il indemna pe Daniel sa creada ca pestii se vor reintoarce, dar Marina se simtea tare nefericita in noua singuratate. Asa ca, tatalui i-a venit ideea sa-i pregateasca o surpriza: a sculptat cheiul, mestesugind o adevarata orga marina. La noul instrument se intreceau in melodii incantatoare marea cu valurile, curentii si mareele sale, acompaniati de briza; iar sunetul acesta inefabil invaluia toata lumea.

Pe fundalul muzicii marii, viata devenise mai placuta, mai usoara. Iar usuratatea aceasta a spiritului era doar prima dintre schimbarile pe care aveau sa le traiasca Marina si tatal ei, caci in curand urma sali se risipeasca si singuratatea. In armonia muzicala a deznodamantului ni se mai infatiseaza o data imaginea satului - prosper, plin de viata si cu multe case.

Semnele furtunii au disparut, iar satul Limanda de acum abia mai aminteste de cel infatisat initial - muzica marii a adus locuitorii si pestii inapoi. Dar mai mult decat atat, a imbracat intr-o speranta nebanuita locul, rasplatindu-i pe locuitori. Abundenta si bunastarea se reflecta in imaginea bisericii cu clopot si a scolii, materializari neintrezarite in expozitiunea naratiunii.

In jurul sunetului magic, propagat in cheiul mestesugit cu maiestrie, se reconstruieste o comunitate din temelii. Si tot el are puterea de a insufleti un loc odata fantomatic - prin imaginatia Marinei care, ascultand magia rasunatoare, poate plasmui barci, coruri de copii, chiar sio opera din Viena. Dar si prin prezenta balenelor chemate la mal, care-i devin fetei insotitoare si pe spatele carora se lasa purtata in aventuri, in largul marii.

Prin limbajul muzicii este rasplatita si stradania pescarului, nerenuntarea si increderea lui in satul pe care nu l-a parasit. Ilustrata in tonuri vii si secundata de vraja muzicii, povestea Muzica marii transcrie coordonatele unei lectii despre perseverenta, dar si despre rasplata care poate schimba vietile oamenilor.