Mondragón. Marea încercare

Cale tocmai a implinit unsprezece ani si, conform traditiei din sat, Anton dragonarul ii alege un dragon. Ca sa se dovedeasca vrednic de a-l pastra, baiatul trebuie sa treaca o proba: sa se intoarca acasa impreuna cu noul sau tovaras inainte de lasarea intunericului. Dar ghinion!

Dragonul pe care i l-a ales Anton este un tolomac: nu poate sa zboare, scoate flacari pe nari cand ti-e lumea mai draga si alearga dupa toate gazele pe care ii pica ochii. Cum o s-o scoata Cale la capat? Ana Galan s-a nacut in Oviedo (Spania), a studiat medicina veterinara la Universitatea din Madrid din dragoste pentru animale, iar din 2008 s-a dedicat scrisului.

Fragment din roman: “Cale incerca sa isi dea seama ce fel de sunete erau, dar nu mai auzise niciodata asa ceva. Nu pareau tipete omenesti. Sa fi fost vreun monstru, dintre cei despre care vorbeau legendele?

Sa fi fost primejdios? Isi grabi pasii, vrand sa lase cat mai repede in urma zgomotele infricosatoare care ii ajungeau la urechi. Prietenii lui isi vedeau de drum in tacere si pana si Mondragon parea sa fi priceput ca ceva nu era in regula, fiindca incetase sa se mai smuceasca in lesa.

Cu totii erau numai urechi, in caz ca lucrul sau animalul care gemea in halul ala s-ar fi aratat din negura. Si asa, fara sa scoata o vorbulita macar si grabindu-si pasii din rasputeri, se indepartara de drumul care ducea in Padurea de Negura. Pe masura ce lasau in urma: locurile acelea, cerul se limpezea.

Norii disparura, iar soarele iesi din nou la iveala, revarsandu-si asupra celor patru tovarasi caldura toropitoare. Primul care deschise gura fu Olecuta. - N-am fost niciodata asa de aproape de padure.

Ce credeti ca era cu zgomotele alea? - Habar n-am, dar nu era deloc de bine, ii raspunse Mayo. - Ce-ar fi sa ne ducem sa spunem cuiva ce am auzit?

propuse Olecuta. Uitati! Acolo, departe, se zaresc zidurile mosiei primarului.

Poate trecem sa-l vedem si sa-i povestim. - Primarului? Ce, ai cumva chef sa dai ochii cu fii-su, Murda?

Eu una nu! spuse Mayo. Nu-i de-ajuns ca trebuie sa-l suport la scoala?

Sa mai trec acum si pe la el pe-acasa si sa-l vad si in vacanta de vara? Murda era batausul scolii. Era rau din fire, nu-i pasa de nimic si de nimeni, iar singurul lucru care parea sa-i starneasca vreo placere era sa-i faca pe altii sa sufere...”