Moartea zeilor. Romanul lui Iulian Apostatul

Dmitri Sergheevici Merejkovski, scriitor rus nascut la Sankt Petersburg in 1865, emigreaza in Franta dupa Revolutia Bolsevica din 1917, stabilindu-se aici pana la sfarsitul vietii (1941). Intre cele doua razboaie mondiale, scriitorul se bucura de o mare notorietate datorita romanelor sale istorice, foarte gustate de publicul francez. „Moartea zeilor“ (1895), lucrare subintitulata Romanul lui Iulian Apostatul, are ca personaj central pe imparatul roman cu acest nume, nepot al lui Constantin cel Mare dar admirator al filosofiei clasice elene si al panteonului de zeitati greco-romane.

In timpul scurtei sale domnii (361-363 d.Hr.) el incearca in van sa reinvie cultul vechilor zei, intr-o lupta fara sanse de izbanda cu noua religie crestina. Ranit in lupta cu persii, Iulian moare soptind: „Ai invins, Galileene!“ Fragment din volum: “La intrarea in centrul Marii Antiohii de pe tarmul Marii Interioare, intr-unul din cartierele murdare si sarace ale Seleuciei siriene, niste ulite stramte si intortocheate duceau catre piata care domina cheiul. Nu se vedea marea, din pricina numarului mare al catargelor si velelor care inchideau orizontul.

Casele se compuneau din incaperi mici si saracacioase incarcate cu obiecte desperecheate si erau spoite cu var; in exterior, erau impodobite cu cate un covor rupt, ce aducea a carpa murdara sau a impletitura destramata. Peste tot, prin colturi, printre maghernite, printre rascrucile pline de miasma provenind de la apele infestate de la spalatorii si baile pentru saraci, misuna o multime nevoiasa si infometata, de un cosmopolitism ciudat. Soarele incingea pamantul si aluneca spre ospatul zarii; se lasa amurgul, cu aripile sale larg desfasurate; caldura inabusitoare, praful si pacla apasau cu sporita greutate asupra orasului.

Dinspre piata venea un miros de carne si legume stricate, ramase multa vreme sub bataia soarelui. Sclavi pe jumatate despuiati carau marfurile de la corabii. Aveau capul aproape ras: printre zdrentele lor se zareau vanatai urate si cei mai multi purtau pe obraji cicatricele marcate cu fierul rosu ale celor doua litere latine C si F, ceea ce vroia sa insemne: „Cave furem!' (Fereste-te de hoti).

Se aprinsera focuri. Noaptea care se apropia nu punea capat forfotei si discutiilor de prin fundaturi. De la fieraria invecinata rasunau, cat sa-ti sparga urechile, loviturile de ciocan pe drugii de fier; flacarile se inaltau, imprastiind in zborul lor funinginea.

Sclavii de la brutaria de-alaturi, dezbracati si purtand din cap pana-n picioare pulberea alba si fainoasa, cu pleoapele umflate de caldura, bagau painea in cuptor. Instalat intr-o bojdeuca in bataia vantului, ce raspandea o insuportabila duhoare de pap si piele, un cizmar cosea incaltari, la lumina unei lampi afumate, ghemuit pe calcaie si cantand in gura mare cantece barbare."