Moarte în ținutul secuilor

Adeseori se intrerupe. Face pauze. Cuvintele par sa pluteasca in baloane de banda desenate.

Dar trebuie sa aveti rabdare, asa cum are misterioasa persoana care il inregisteaza. In ritmul ei bizar, marturia lui Egon Fartaes (german, dupa mama, roman dupa tata, revenit dupa mult timp in tara si internat la dezalcoolizare) va va purta prin amintirile grupului de umor absurd Parazitul prietenos, dominat de umbra marelui explorator al lumilor subterane, Vlad Lupu. Dar, mai ales, facindu-va sa strabateti, pe timp de zi sau noaptea, strazile intortocheate ale Brasovului sau magicul Tinut Secuiesc, va va duce in inima unor teribile crime care leaga trecutul si viitorul.

Este procurorul Hliza (mana dreapta a unui fost vicecampion mondial la ping-pong devenit investitor in terenuri de golf periculoase pentru padurile seculare ale Tinutului), la originea tragediei petrecute in anii 1980 intr-un camin de azilanti din RFG? Si unde a disparut ultra-patrioata adolescenta Madalina? Au toate acestea legatura cu osemintele celor impuscati fara judecata in anii ’50, pe care le cauta obsesiv prin creierii muntilor detectivul-arheolog Vlad Lupu?

„Reintors in tara din “Germa”, Egon Fartaes, a luat o teapa urata rau, trezindu-se la dezintoxicare cu un reportofon in fata. I-l intinde insa – un real noroc pentru cititor – o fiinta galesa care-l ajuta sa-si aminteasca… Ruinele multiculturalitatii transilvane, trecute prin ciurul memoriei sale prolixe, cand ludice si ironice, cand nostalgice sau dramatice, sunt bantuite de mortii vii ai comunismului defunct pe cale sa comita o crima oribila. Insa, providential, si de „investigatorul” Vlad Lupu, un reprezentant plin de adrenalina al populatiei majoritare, tovaras pe cat de imprevizibil, pe atat de fidel al acestui horibilicribrifax saxonicus contemplativ.

Nu numai un mind-game detectivistic romano-secuiesc, ci si expresia iubirii reale a lui Caius Dobrescu pentru ceea ce a mai ramas dintr-un spatiu candva multi-cultural…” (Herbert Gruenwald) „Romanul lui Caius Dobrescu are toate ingredientele necesare unui thriller politic: o intriga bine articulata, suspans, personaje pregnante, ce au ca punct de plecare persoane publice din imediata noastra realitate, ritm si intensitate stilistica. Nimic in plus si nimic in minus in aceasta naratiune ce surprinde dinamica unei lumi muribunde, ce se zbate sa renasca si in care aproape nimic nu este ceea ce pare a fi.” (Carmen Musat) „V.L. (de fapt, C.D.) conduce o ancheta, in acelasi timp riguroasa si ironica, in istoria recenta a Romaniei, in relatia dintre etniile care convietuiesc in acest spatiu si in final, in fictiunile prin care ne cream adevaruri comune.

Un roman care reinventeaza crime fiction-ul autohton, inteligent, indraznet, multi-culti si – un lucru atat de rar in astfel de proze – teribil de haios si antrenant.” (Robert Elekes) Fragment din roman: "Inapoi la realitate, vreau sa spun. Chestia nu e doar sa iesi din starea de zombi. OK, ajungi, cat de cat, cu mare chinuiala, la un echilibru, organismul incepe sa nu mai geama dupa doza lui zilnica, OK.

Dar cum faci sa mai iesi din echilibrul ala nenorocit? Te tii de el ca orice amarat din slumsurile de la Kuala Lumpur de cosmelia lui din trei cartoane gudronate. Sau, bun, ca orice Roma people de la noi, care traiesc de pe urma rampelor de gunoi.

Ideea e ca, oricat ar fi de naspa, cu orice pas in afara, ai bulit-o, esti pe cont propriu, esti in haos. Haloimas, bulibaseala, stimuli din toate partile, stres, risc. La asa ceva cum rezisti?

Asta, Kaninchen, e marea problema. Deci, eram deconectat, la zece mii de leghe sub mari. N-aveam nicio treaba cu Romania, cu tot ce se intampla acolo, adica, aici.

Cu cum se dadea ea, cu fruntea ei mare — zau, uita-te bine din profil, arata ca un cap de bizon, cu frunte foarte mare si bot foarte mic — de toti peretii. Cand am iesit, multe dintre spasmele cele mai suculente ale „procesului de democratizare" se consumasera. De aceea, chiar si dupa ce am ajuns la fata locului, in Zona Zero, nu intelegeam, de exemplu, cand mi se vorbea despre„Marsul Il intrebam pe Gabi lonescu, batranul Parazit:,,Batrane, da' care era treaba cu dai seama?

Sau sa fi stiut eu cine e Manta-lUnior si partidul lui ultranationalist de cacat? Exx-clus! Deci, eram leguma de leguma.

Cand am iesit din solar, am reinnodat - cu ce? Cu ce stiam eu mai bine: cu viata de organizatie. Ajutor umanitar, si asa.

Si asa am ajuns din nou in Romania. De fapt, in Szeklerland, Szekelyfld,Tara Secuilor. Si asa am ajuns pana la urma fata in fata cu crima.

Cu oroarea. Cu asasinul prietenului meu Olaf si apoi cu toata nebunia. "