Mircea Eliade

Mircea Eliade trebuie gandit in triunghiul: Dumnezeu, om si natura, in care domina Sacrul, adica realul atotcuprinzator, cauza unica a tuturor lucrurilor. - Petre Tutea Cuprins: Cuvant Inainte - De Tudor B. Munteanu Introducere - Mircea Eliade, Intre Sacru Si Profan Savantul Si Filosoful: Aspectele Mitului Poveste magica Mit si idee Atemporalitatea perfectiunii Magicul si misticul Artistul cu constiinta teoretica Scriitorul Constiinta teoretica Desfigurarea limbajului Conceptia teoretica a scriitorului Ideile in epica Alte aspecte ale constiintei teoretice Romanul romanesc Vocatia mistica a omului religios Un inteles al semnelor Drumul spre centru Incheiere Glosar selectiv de nume Indice de nume "Nici Mircea Eliade nu defineste romanul, ci-l prezinta: "Nu-mi propun sa incerc o definitie a romanului.

Dar este incontestabil ca - in timp ce in nuvela predomina intamplarile, iar in drama ciocnirile - romanul este o carte cu oameni. Se poate scrie un roman fara intamplari si fara conflicte. Este suficient sa traiasca, acolo, un singur om.

Romancierul e liber sa-si aleaga oamenii pe care ii creeaza din orice zona; ei pot fi geniali si exaltati, ca in Louis Lambert, sau primitivi si telurici, ca in Rodirea pamantului a lui Knut Hamsun. Recititi Louis Lambert; este un roman aproape fara intamplari. O carte in care traieste un singur om, cu care nu se intampla nimic pana aproape de sfarsitul romanului; iar mai mult de jumatate din paginile cartii sunt ocupate cu reflectii mistico-antropologice, cu fragmente filosofice, cu scrisori exaltate.

Si cu toat acestea, Louis Lambert ramane printre cel mai bune carti ale lui Balzac si trebuie numarata intotdeauna printre capodoperele romantismului, desi Balzac nadajduia - in timpul cand a scris-o - ca a depasit romantismul. Fireste este preferabil ca personajele unui roman sa fie oameni remarcabili. O carte cu personaje care justifica demnitatea omeneasca - este o carte care inalta demnitatea literaturii unde ea a fost scrisa.

Cu cat o literatura se poate mandri cu mai multe tipuri, cu mai multe personaje in care drama existentei se desfasoara in toata plinatatea ei - cu atat aceasta literatura se inalta (Fragmentarium. Despre destinul romanului romanesc). In ceea ce priveste limbajul: nici limbaj comun, incarcat de impuritati empirice; nici logic-autonom, cu o "presupusa corespondenta biunivoca intre el si lucruri" (Wittgenstein) valoarea lui teoretica depinzand de confirmarea practica, la scara umana; stiinta omului autonom nu atinge adevarul si deci simbolurile sunt utile, iar artei autonome sunt placute, fiindca sunt legate de doi factori: om si natura, iesind astfel din triunghiul dominat de Dumnezeu, om si natura.

In acest triunghi, corespondentele intre spiritul uman si lucruri sunt asigurate de realitatea lui izvorata din Sacru si stapanita de El." Mircea Eliade trebuie gandit in triunghiul: Dumnezeu, om si natura, in care domina Sacrul, adica realul atotcuprinzator, cauza unica a tuturor lucrurilor. - Petre Tutea Cuprins: Cuvant Inainte - De Tudor B. Munteanu Introducere - Mircea Eliade, Intre Sacru Si Profan Savantul Si Filosoful: Aspectele Mitului Poveste magica Mit si idee Atemporalitatea perfectiunii Magicul si misticul Artistul cu constiinta teoretica Scriitorul Constiinta teoretica Desfigurarea limbajului Conceptia teoretica a scriitorului Ideile in epica Alte aspecte ale constiintei teoretice Romanul romanesc Vocatia mistica a omului religios Un inteles al semnelor Drumul spre centru Incheiere Glosar selectiv de nume Indice de nume "Nici Mircea Eliade nu defineste romanul, ci-l prezinta: "Nu-mi propun sa incerc o definitie a romanului.

Dar este incontestabil ca - in timp ce in nuvela predomina intamplarile, iar in drama ciocnirile - romanul este o carte cu oameni. Se poate scrie un roman fara intamplari si fara conflicte. Este suficient sa traiasca, acolo, un singur om.

Romancierul e liber sa-si aleaga oamenii pe care ii creeaza din orice zona; ei pot fi geniali si exaltati, ca in Louis Lambert, sau primitivi si telurici, ca in Rodirea pamantului a lui Knut Hamsun. Recititi Louis Lambert; este un roman aproape fara intamplari. O carte in care traieste un singur om, cu care nu se intampla nimic pana aproape de sfarsitul romanului; iar mai mult de jumatate din paginile cartii sunt ocupate cu reflectii mistico-antropologice, cu fragmente filosofice, cu scrisori exaltate.

Si cu toat acestea, Louis Lambert ramane printre cel mai bune carti ale lui Balzac si trebuie numarata intotdeauna printre capodoperele romantismului, desi Balzac nadajduia - in timpul cand a scris-o - ca a depasit romantismul. Fireste este preferabil ca personajele unui roman sa fie oameni remarcabili. O carte cu personaje care justifica demnitatea omeneasca - este o carte care inalta demnitatea literaturii unde ea a fost scrisa.

Cu cat o literatura se poate mandri cu mai multe tipuri, cu mai multe personaje in care drama existentei se desfasoara in toata plinatatea ei - cu atat aceasta literatura se inalta (Fragmentarium. Despre destinul romanului romanesc). In ceea ce priveste limbajul: nici limbaj comun, incarcat de impuritati empirice; nici logic-autonom, cu o "presupusa corespondenta biunivoca intre el si lucruri" (Wittgenstein) valoarea lui teoretica depinzand de confirmarea practica, la scara umana; stiinta omului autonom nu atinge adevarul si deci simbolurile sunt utile, iar artei autonome sunt placute, fiindca sunt legate de doi factori: om si natura, iesind astfel din triunghiul dominat de Dumnezeu, om si natura.

In acest triunghi, corespondentele intre spiritul uman si lucruri sunt asigurate de realitatea lui izvorata din Sacru si stapanita de El.