Mic dejun la Tiffany

Cartea a cunoscut o ecranizare celebra in 1961, cu Audrey Hepburn in rolul principal. Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care isi aminteste ca a cunoscut-o in urma cu cincisprezece ani, pe cind locuia intr-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly, o fata excentrica si misteri­oasa, care locuia in aceeasi cladire. In scurt timp, scri­itorul aspirant de atunci si fata aceasta ciudata, pe a carei carte de vizita era scris „calatoare”, devin prie­teni apropiati, iar opiniile si modul de viata neconven­tional, precum si lucrurile neobisnuite pe care le afla despre trecutul si aventurile prin care a trecut vecina sa ajung sa-l fascineze tot mai mult.

Firul narativ simplu, liniar al microromanului ii permite lui Capote sa-si rafineze stilul caracteristic minimalist, intr-o forma vie si proaspata, care i-a adus un succes masiv la cri­tica si public. Truman Capote, omuletul acesta plin de curaj, este cel mai implinit scriitor al unei generatii din care fac si eu parte. Frazele lui sint perfecte pina la detaliu, ritmul povestilor lui este impenetrabil.

N-as schimba o virgula in Mic dejun la Tiffany. - Norman Mailer Cartea lui Truman Capote poate fi citita ca o variatiune a povestii Cenusaresei: destinul unei tinere ale carei aspiratii o ajuta sa treaca printr-o adolescenta tulbure, dar care nu-i aduc si fericire pina la adinci batrineti. Este, cu alte cuvinte, o imagine a formarii, care sugereaza oricarei cititoare – si, de ce nu, oricarui cititor – ca orice schimbare de sine, orice scop, oricit de greu de atins, e la indemina oricui, chiar cind totul pare imposibil.

- The Guardian Aparitia in anii ‘60 a unei carti ca Mic dejun la Tiffany a schimbat fata literaturii mondiale si a dat posibilitatea culturii pop americane sa-si reevalueze posibilitatile. - USA Today Fragment din volumul "Mic dejun la Tiffany" de Truman Capote: “In ajunul Craciunului, Holly si Mag au dat o petrecere si m-au chemat sa le ajut sa impodobeasca pomul. Nu stiu cum reusisera sa vare bradul acela in apartament.

Crengile de sus se turteau de tavan, iar cele de jos se intindeau de la un perete la altul; in ansamblu, nu se deosebea prea mult de bradul urias care se inalta de Craciun in Rockefeller Plaza. In plus, ar fi fost nevoie de un Rockefeller ca sa-l impodobeasca, caci inghitea beteala si globurile de parca ar fi fost zapada care se topeste. Holly a sugerat sa dea o fuga pana la magazinul Woolworth sa fure niste baloane; ceea ce a si facut; si pomul a capatat o infatisare placuta.

Am ciocnit un pahar in cinstea operei noastre si Holly a spus: - Uita-te in dormitor. Ai un cadou acolo. Aveam si eu un cadou pentru ea; un pachetel in buzunar, care mi s-a parut si mai mic atunci cand am vazut, in mijlocul patului, legata cu panglica rosie, splendida colivie din vitrina.

- Dar, Holly, e ingrozitor! - Absolut de acord; dar am crezut c-o vrei. - Dar banii!

Trei sute cincizeci de dolari!! - Cateva drumuri suplimentare la toaleta ca sa ma pudrez, zise ea ridicand din umeri. Promite-mi totusi ceva.

Promite-mi ca n-o sa inchizi niciodata o pasare vie in ea. Am vrut s-o sarut, dar ea a intins mana. - Da-mi, a zis ea, atingand usor pachetelul din buzunar.

- Ma tem ca nu e mare lucru. Si nu era: o medalie cu Sfantul Cristofor. Dar cel putin o luasem de la Tiffany.

Holly nu era fata care sa pastreze ceva si cu siguranta ca intre timp a ratacit medalia, a uitat-o in vreun geamantan sau in cine stie ce sertar, intr-o camera de hotel. Dar colivia o am inca. Am carat-o cu mine la New Orleans, Nantucket, prin toata Europa, in Maroc si Indiile de Vest."