Memorialul minastirii

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Traducere din limba portugheza si note de Mioara Caragea Memorialul minastirii este o fictiune despre un anumit timp din trecut, vazut insa din perspectiva momentului in care se afla autorul, inclusiv cu tot ceea ce autorul este si are: educatia lui, interpretarea lui in ce priveste lumea, modul in care intelege procesul de transformare a societatilor. Toate acestea vazute in lumina timpului in care traieste el, fara sa existe preocuparea de a pune in lumina ceea ce focarele trecutului au clarificat deja. - Jose Saramago Saramago ne-a oferit o carte care, desi profund inradacinata in istoria tarii sale, atinge dimensiuni mistice.

Este un roman de dragoste si aventura, o meditatie amara despre rolul monarhiei si al bisericii in Portugalia secolului XVIII si un comentariu ironic asupra mastilor puterii. - The New York Times Amestecul de evenimente istorice si fictionale din care este compus romanul lui Saramago aminteste de realismul magic al lui Márquez si al altor scriitori asemenea lui; rezultatul este un portret rafinat si suprarealist al vietii cotidiene din Portugalia secolului XVIII. Aceasta sumbra meditatie filosofica dovedeste pe deplin talentul celui mai important scriitor portughez al zilelor noastre.

- Publishers Weekly Tonul detasat si ironic al romanului lui Saramago ar putea servi drept ilustratie a celebrei afirmatii a lui Horace Walpole: «Lumea este o comedie pentru cei care gindesc si o tragedie pentru cei care simt». - Library Journal Fragment din cartea "Memorialul minastirii" de Jose Saramago "Toata seara Baltasar Sapte-Sori cutreiera cartierele si pietele. Se duse sa manince o supa la poarta minastirii Sfintului Francisc al Orasului, se informa asupra confreriilor celor mai darnice la milostenie, retinind trei dintre ele pentru o verificare ulterioara, cea a Sfintei Fecioare a Maslinului, unde deja fusese, care era a cofetarilor, cea Sfintului Elai, a argintarilor, si cea a Pruncului Pierdut, din pricina unei oarecare asemanari pe care i-o gasea cu sine insusi, chiar daca-si aminteste prea putin ca ar fi fost cindva copil, pierdut insa a fost, oare ma vor gasi vreodata.

Se lasa noaptea si Sapte-Sori se duse sa caute un loc de dormit. Legase deja prietenie cu un alt fost soldat, mai virstnic si cu mai multa experienta, pe nume Joao Elvas, traind acum din furtisaguri, si care isi gasise adapost pentru noapte, fiind vremea blinda, in niste soproane parasite, lipite de zidurile minastirii Esperanca, in dreptul livezii de maslini. Baltasar deveni oaspete de ocazie, oricum era un nou prieten, cineva cu care putea sa stea de vorba, insa, pentru orice eventualitate, pretextind ca dorea sa-si usureze bratul sanatos de greutatea desagii, isi lega cirligul de ciot, nevrind sa-1 infricoseze pe Joao Elvas si restul slehtei cu tepusa, arma ucigasa, dupa cum am aflat.

Nu-i facu nimeni nici un rau, desi erau sase in sopron, nici el nu facu rau nimanui."