Melciclopedia. Povestea Melcului Print

Plina de jocuri de cuvinte si cu numeroase trimiteri culturale, Melciclopedia este o aventura a imaginatiei, a eruditiei si a spiritului ludic. Intr-o dimineata de toamna, Melcul Print si-a dat seama ca nu stie cine este. Convins ca fiecare dintre noi este mai mult decat un simplu nume, porneste in aventura vietii sale, cea mai mare aventura a oricarui erou: descoperirea de sine.

Calare pe un melcteorit ajunge in Melxopotamia, o tara a carei forma de guvernamant este anarhia constitutionala si a carei economie se bazeaza pe industria melcalurgica, pe industria constructoare de melcomotive, dar si pe ploile de melcteoriti. Aici se intalneste cu Melc Capone, cel mai mare gangsteropod, cu Melcduza Zuza si Melca Sirena, dar si cu Melcfisto, si descopera ca exista nenumarate si nebanuite feluri de melci (melci de apa dulce si melci de apa minerala, melci de limonada, melci marini si melci submarini, melcaini si melhiene, si chiar si niste melci maramureseni, originari din nordul Romaniei, care au pe partea din fata a cochiliei, ca semn distinctiv, sigla Ferrari). Melcredo quia absurdum, cum ar veni.

Aventura sa este un parcurs initiatic, o odisee a spiritului ludic si imaginativ, a acelei parti din noi care trebuie sa invete din nou sa viseze, sa zambeasca, sa priveasca si sa inteleaga, sa traiasca pe indelete si fara graba. Melc-avertisment: indiferent cum alegeti sa va traiti aventura personala – cu viteza melcului sau cu viteza ametitoare a secolului in care traim – trebuie sa tineti minte un lucru: cele mai lungi si mai dificile calatorii le avem inauntrul, nu in afara noastra. Ilustrator: Mircea Pop – Te rog…, deseneaza-mi o oaie, i-am repetat.

Stupoarea i s-a sters de pe chip intr-o clipita si mi-a spus: – Cu cochilie sau fara? Acum mi-a venit mie randul sa alunec pe toboganul perplexitatii, dar intrasem in hora si trebuia sa joc. – Cu cochilie.

Cine a mai pomenit oaie fara cochilie? i-am spus. – Ei, vezi tu, Melcule Print, a fost o vreme cand existau si oi fara cochilie.

Fragment din cartea "Melciclopedia. Povestea Melcului Print" de Iulian Tanase: "Era deja foarte tarziu, intunericul noptii imi intra in ochi ca pulberea fina a unei smoale nisipoase. M-am simtit deodata foarte obosit, m-am inchis in mine si am adormit alunecand pe spirala unui vis, pe care, cand m-am trezit, la primele ore ale diminetii, mi l-am amintit in detaliu.

Se facea ca locuiesc singur in cochilia unui nor suspendat deasupra unei tari necunoscute (nici nu era greu sa fac legatura cu Melxopotamia) si, in vis, ma simteam bine in uterul acelei singuratati calcinate atarnand deasupra pamantului, si norul imi era mama si tata, pamant si casa, hrana si loc de joaca, o insula cu radacinile transparente adanc infipte in albastrul evanescent al cerului, si norul in care imi duceam existenta aceea, care mi se parea nesfarsita, nu se amesteca cu niciun alt nor, era un nor impermeabil, pe care ploile in care se topeau norii de deasupra nu il atingeau. Cand si cand, un liliac cu cochilie venea si imi aducea cate o frunza de salata, dar mie nu imi era niciodata foame, singuratatea imi tinea si de foame, si de sete, cel putin asta simteam in vis, un vis in interiorul caruia timpul se desfasura altfel decat pe pamant, fiecare clipa era aici o mica eternitate, asta, desigur, daca eternitatile pot fi mici sau mari, dar in visul meu uite ca puteau. Spre ceea ce ar putea fi numit ca fiind capatul visului (dar visele nu au nici inceput, nici sfarsit, ele sunt un continuum din care noi, cazand in bratele somnului, decupam un fragment ca si cum ne-am taia o felie dintr-o paine careia nu ii vedem marginile), liliacul si-a facut din nou aparitia si mi-a propus sa ii vand sufletul, ceea ce m-a mirat, caci nu stiam ca as avea un suflet, nici nu stiam ce-i aia suflet, i-am si spus, iar el m-a asigurat ca, da, am un suflet, pe care s-ar bucura foarte mult daca i l-as vinde lui pentru a-si face un acvariu cu suflete, si atunci m-am gandit la suflet ca la un peste inotand in acvariul unui liliac cu cochilie.

M-am trezit cu putin inainte de a incheia tranzactia, si mi-a parut rau pentru bietul liliac, de dragul lui m-as fi lipsit bucuros de suflet, era ca si cum i-as fi dat cuiva ceva ce nici macar nu stiam ca am. Asta a fost visul. Atunci, pe loc, n-am stiut ce inseamna, dar acum, la ani de zile distanta, inteleg ca e important sa ai un vis pe langa tine, un vis care sa fie al tau si nu unul de imprumut si de care sa nu te desparti niciodata.

Visele ne tin in viata, asta-i cat se poate de limpede, as zice."