Materia intunecata

„Esti fericit cu viata ta?“ Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Jason Dessen le aude inainte ca masca de pe fata sa il lase inconstient. Cand se trezeste, descopera ca se afla intr-un pat mobil, inconjurat de straini purtand costume de protectie. Un barbat pe care Jason nu l-a mai intalnit niciodata ii zambeste, spunandu-i: „Bine ai revenit, prietene!“ In lumea in care se trezeste, viata lui Jason nu mai este insa cea pe care o stia.

Sotia sa nu mai este sotia sa. Fiul sau pare sa nu se fi nascut vreodata. Iar Jason nu mai este un profesor obisnuit de fizica al unui colegiu din Chicago, ci un geniu remarcabil ale carui realizari par…imposibile.

Teoria sa cuantica cu privire la existenta mai multor lumi pare sa se fi transpus intr-o tehnologie complexa pentru transferul interdimensional. Cum poate Jason sa se intoarca la familia pe care o iubeste? E doar un vis sau asa arata lumea de fapt?

Raspunsul se afla la capatul unei calatorii mai inspaimantatoare decat si-ar putea imagina cineva. O calatorie care il va forta sa se confrunte cu cele mai intunecate parti ale sale, chiar daca se afla angrenat intr-o lupta cu un dusman teribil, aparent de neinvins. Dark Matter este o poveste stralucitor dozata, pe de o parte familiara si profund umana, iar pe de alta parte impetuoasa si halucinanta - un thriller science-fiction extrem de surprinzator despre alegeri, drumuri de neparcurs si despre cat de departe suntem dispusi sa mergem pentru a revendica viata la care visam.

Fragment din roman: “Sirenele se aud din ce in ce mai tare. Trei SUV-uri intra pe poarta, urmate de doua Humvee cu mitraliere montate pe acoperis. Opresc motorul.

In tacerea care s-a lasat, aud sirenele indepartandu-se. Amanda se ridica de langa bancheta, iar eu inhat rucsacul. Zgomotul portierelor reverbereaza, amplificat de cladirea din fata.

Ne indreptam spre constructia paraginita si spre ceea ce a mai ramas din numele ei: CAGO ELECTRICITATE. Un elicopter zbarnaie in aer si un fascicul de lumina stralucitoare matura parcarea. Un motor e ambalat.

Unul dintre SUV-uri derapeaza in timp ce traverseaza Pulaski Drive. Farurile lui ne orbesc. Fugim spre cladire, iar un glas ne ordona, prin megafon, sa ne oprim.

Trec prin gaura din fatada si-i intind mana Amandei. E o bezna totala. Desfac rucsacul dintr-o singura miscare si scot lanterna.

In lumina ei vad ca suntem in biroul de receptie, iar imaginea lui in intuneric ma duce cu gandul la noaptea in care Jason 2 m-a expediat, gol si sub amenintarea armei, intr-o alta versiune a cladirii. Iesim din birou si raza palida a lanternei strapunge intunericul. O luam pe un culoar.

Pasii nostri duduie pe podeaua crapata din ce in ce mai repede. Sudoarea mi se scurge pe fata si-mi intra in ochi. Inima imi bate atat de tare, incat imi zgaltaie pieptul.

Abia mai pot sa rasuflu. In urma noastra se aud voci strigandu-ne. Ma uit inapoi si vad raze laser taind bezna, printre pete verzui care, banuiesc, sunt date de ochelarii de vedere nocturna.

De dincolo de pereti patrund pana la noi un parait de radiocomunicatii, glasuri soptite si huruitul rotoarelor de elicopter. Un torent de focuri de arma se revarsa pe culoar. Ne trantim pe jos, facandu-ne una cu pamantul, pana cand rapaitul inceteaza apoi sarim in picioare si gonim din toate puterile.

La o intretaiere, cotesc pe un alt culoar si-i fac semn Amandei sa ma urmeze, aproape convins ca e drumul cel bun, desi nu pot sa fiu sigur, intr-un asa intuneric.”