Masinaria sublima. O biografie a inimii umane

O istorie narativa a celui mai important organ din corpul nostru, o poveste care imbina stiinta, religia si literatura pentru a reda fascinatia staruitoare a omenirii pentru inima. Inima a captivat dintotdeauna imaginatia oamenilor. Ea a fost aleasa drept simbol cultural, salas al celor mai profunde porniri religioase si artistice, si este organul a carui buna functionare este considerata, atat in sens propriu, cat si simbolic, insasi sursa vietii.

Masinaria sublima urmareste sentimentul profund de uimire pe care fiecare om il incearca atunci cand isi indreapta gandurile asupra minunii pe care o poarta inchisa intre coaste. In aceasta istorisire lirica, un scriitor apreciat de critici si un cardiolog recunoscut care se intampla sa fie frati folosesc elemente de istorie, stiinta, religie, cultura populara si literatura pentru a aduce lumina in toate incaperile fizice sau simbolice ale inimii. Fiecare dintre cele sase sectiuni printre acestea „Inima in Antichitate“, „Inima in Renastere“, „Inima in prezent“ si „Inima in viitor“ se concentreaza asupra unei etape semnificative din procesul de intelegere a inimii si din istoria ascunsa a cardiologiei.

Erudit, inteligent si surprinzator, volumul Masinaria sublima face ca inima cititorului sa tresara la fiecare pagina. Fragment dn carte: " Despre inima se credea si ca este capabila de regenerare. Pentru teologii medievali, corpul omenesc decazuse mizerabil in urma Pacatului Originar.

Aceasta viziune religioasa despre om isi gasea o confirmare sumbra in lumea exterioara. In aceasta epoca, trupul uman se degrada in timpul unei vieti intr-un ritm care i-ar ingrozi pe contemporanii nostri. Doar inimii i se atribuia puterea de a recapata inocenta pierduta.

Carnea se putea stafidi de la lepra, iar organele puteau muri din cauza bolilor incurabile. Insa inima credinciosului putea sa atinga renasterea, o renastere conceputa adesea in sens literal. Forta vindecatoare a lui Hristos putea reda acestui organ puritatea sa pre-edenica.

Prin primirea Mantuitorului, inima impietrita si ruinata devenea supla si fertila. Se innoia. Este interesant de notat cum astfel de idei prefigureaza unele dintre cele mai promitatoare tendinte din cardiologia zilelor noastre, precum folosirea stenturilor pentru a desfunda vasele calcificate sau cercetarea din domeniul celulelor stem, care ar putea sa permita in curand regenerarea sau inlocuirea tesutului cardiac lezat.

Asadar, pentru crestinii din vechime, Dumnezeu era supremul cardiolog. Acesta deschidea caile obturate de pacate, regenera tesuturile vatamate de viciu si reda inimii ritmul ei ceresc. Aceste numeroase conceptii despre inima ca tezaur ce cuprinde tot ceea ce ne face umani explica de ce, intr-o epoca in care cercetatorii erau prea putin interesati de intelegerea functiilor fizice ale cordului, unii si-au petrecut atat de mult timp spintecand inimi, verificand minutios daca nu au semnele vreunei minuni, transportandu-le la mare distanta si cautand locuri in care acestea sa fie pastrate.

Inima era unicul element corporal indispensabil, esenta concentrata a credinciosului. Ea putea tine locul omului intreg. In timpul cruciadelor, trupurile cavalerilor cazuti in lupta nu puteau fi aduse din Levant - regiunile Mediteranei de est care erau destinatia cavalerilor - inapoi la familiile acestora in Europa.

Cadavrele erau de obicei fierte pentru a indeparta carnea astfel incat macar oasele sa poata ajunge acasa. Inima era singurul organ care scapa de cazan, pentru a putea fi dusa inapoi intacta. Ca in cazul maicutei Chiara, inima cuiva considerat binecuvantat putea fi despicata si pusa la pastrare.

In cazul monarhilor si al altor demnitari, inmormantarea separata a inimii era ceva obisnuit. Dupa ce Henric I a murit in Normandia in anul 1135 mancand tipari veninosi, inima sa a fost cusuta intr-o piele de taur pentru a nu se descompune si a fost dusa in Anglia pentru a fi inmormantata acolo, in timp ce corpul a fost ingropat pe loc. Legendara inima lui Richard I al Angliei - a carui porecla, Inima de Leu, se spune ca ar veni de la faptul ca acesta a smuls inima unui leu si a mancat-o pentru a dobandi curajul animalului - a fost inhumata separat de trupul acestuia.

Pe langa importanta sa covarsitoare in mentalitatea credinciosului crestin, inima a avut in Evul Mediu si un rol central in discursul laic. Izvor inflacarat al celor mai adanci experiente religioase ale umanitatii, inima era considerata, de asemenea, mai ales in perioada tarzie a acestei epoci, sursa a sentimentelor romantice si erotice. Adesea, aceste viziuni contraveneau flagrant cu invataturile morale ale Bisericii Catolice.

In ele, aproape ca se poate simti cum inima bate si se incordeaza impotriva rigorilor religiei. Pentru poezie si in cantecele adesea deocheate ale trubadurilor, inima devenise simbolul acelei iubiri romantice care putea fi tainica, neincatusata si, in cele din urma, condamnabila. "