Maro

SA INVATAM SA LUPTAM IMPOTRIVA BATAUSILOR Atunci cand isi pierde bunicul, Aaron impreuna cu prietenul sau, Norbert, decid sa construiasca o cabana pe care sa o vopseasca in maro. Insa trei baieti mai mari le distrug constructia. Cei doi hotarasc sa se razbune si, impreuna cu Clara, se transforma noaptea in...

supereroi. Puterile lor constau in a vopsi lucrurile in maro, negru si albastru. O poveste scrisa cu umor despre prietenie, despre legatura dintre nepoti si bunici si despre revansa celor aparent timorati si lipsiti de ajutor.

Fragment din volumul "Maro" de Hakon Ovreas: „— Nu va atingeti de mar! striga mama lui. Tatal lui Aaron sari in picioare.

Alerga pana pe veranda, isi inhata pantofii si iesi. Siluetele disparura prin gardul viu. Aaron se repezi spre usa de la intrare, deschise si inainta pe veranda pentru a cerceta intunericul.

Era liniste. Incepea sa-i fie frig la maini. In acel moment, trei umbre aplecate asupra bicicletelor trecura in tromba pe drum.

In ciuda intunericului, ghidonul mare al bicicletei lui Viggo de la Ville era usor de recunoscut. — Ce banda de huligani! exclama tatal lui Aaron in timp ce se intorcea in casa.

Pacat ca n-am avut timp sa-i pocnesc! — Nu am chef sa ne hartuiasca cineva, spuse mama lui Aaron. Reincepu filmul, iar Aaron avu dreptul sa se mai uite putin.

Pana la urmatoarea pauza de publicitate. Intins in pat, baiatul statea cu ochii larg deschisi. Auzea limpede biciclete derapand pe pietris si i se parea ca aude si hohote de ras.

Cand se ridica pentru a spiona drumul cufundat in umbra, constata ca era pustiu. Se baga din nou in pat si scoase ceasul de buzunar. Tot invarti butonul in ambele sensuri.

Degeaba: acele nu se miscau. Puse ceasul sub perna. Imposibil sa adoarma.

De fiecare data cand simtea ca il fura somnul, i se parea ca de afara se auzeau strigate, rasete si zanganit de biciclete. La un moment dat, ii auzi pe parintii sai ducandu-se la culcare. Aprinse cu grija lumina si deschise dulapul.

Acolo strecurase cutiile cu vopseaua matusii Esther. Deschise una si cufunda un stilou in lichidul dens. Nu era usor de amestecat.

Pasta era destul de groasa cat sa-si poata scrie numele inauntru: A-A-R-O-N. Literele pe care le trasase disparura foarte repede si suprafata redeveni egala. Scrise in continuare: M-A-A-R-R-O-N.

Privi un moment literele care se topeau in lichid. Si scrise inca o data: MARO. Se ridica brusc in picioare.

Cotrobaind in dulap, descoperi un pantalon maro. Pe etajera de deasupra, gasi un tricou cu maneci lungi, in dungi maro si negre. Dupa care, se strecura in sufragerie.

Cuvertura maro-deschis era intinsa pe canapea. O lua in camera si si-o petrecu in jurul gatului. Nu era deloc o pelerina rea, dar nodul era putin cam mare.

Lua foarfeca din sertarul biroului si decupa o crapatura in forma de semiluna, prin care isi putea strecura capul. Era perfect. Api, isi petrecu in jurul capului bucata de cuvertura ramasa, pentru a-si confectiona o masca.

O masca adevarata de bandit. Se duse in baie ca sa se vada in oglinda. Nu mai era doar Aaron: in fata lui statea Maro, supereroul!

Inima ii batea nebuneste sub costumul maro. Agatata de o usa a dulapului atarna o curea a mamei, si ea maro. Ar fi o centura grozava de supererou.”