Mai puternic, mai iute, mai frumos

Un roman frapant, care il poarta pe cititor intr-o calatorie captivanta, deopotriva feerica si terifianta, prin trecutul, prezentul si un posibil viitor al umanitatii. Omenirea exploreaza diferite metode de a atinge forma fizica desavarsita si puterea absoluta, aceasta misiune ajungand sa o mistuie pana la autodistrugere. Este un roman despre noi si despre ce va veni dupa noi, despre vanarea perfectiunii, autoarea reusind sa ne prezinte nu numai partea inaltatoare, nobila si fermecatoare a acestui demers, ci si fata nimicitoare si hidoasa a acestei aspiratii.

Fragment din cartea "Mai puternic, mai iute, mai frumos" de Arwen Elys Dayton "- Te intereseaza filmul, Milla? a intrebat Gabriel. Reclamele se terminasera si cinematograful era invaluit in intuneric la inceperea filmului.

Imi vorbea in soapta. Se apleca spre mine si rasuflarea lui imi mangaia obrazul. Fir-ar sa fie, chiar era in mine.

Avea sa se intample ceva chiar acurn, daca nu ii puneam punct. Dar Gabriel imi acorda toata atentia lui, cu ochii aceia negri, linia obrazului, curbele muschilor de pe umeri pe sub camasa, mainile lui... - Nu, nu ma intereseaza filmul, m-am trezit soptind la randul meu.

A dat volumul mai incet, s-a apropiat de mine si a spus: - Hei. „Opreste-l! am tipat la mine insami.

Iesi de aici!" N-am facut nimic din toate astea. In schimb, am ramas lipita de scaun, in timp ce isi apasa incet buzele pe ale mele. Gabriel Philips ma saruta.

Singura in camera de spital, singura in dormitorul meu de acasa, imi imaginasem in mii de feluri acest moment. Dar acum era real: buze, apasare, caldura. Cand s-a terminat sarutul, mintea mea l-a reluat obsesiv, intr-o bucla nesfarsita.

Probabil ma holbam la el, muta, socata, de un minut intreg. El n-a remarcat. - Vrei sa mergem pe bancheta din spate?

a intrebat el cu un amestec de emotie si entuziasm, pe care le vazusem si pe fata lui Jonas, cand am devenit prima data iubiti. Am putea, nu stiu... - Bine.

Corpul imi spunea „Fugi!" dar foarte insistent, imi dadea ghes si sa raman. Nu pentru ca as fi avut eu multi prieteni (au fost doi, daca-l punem la socoteala si pe cel din gimnaziu), dar stiam cum era cu saruturile si cu alte chestii, chiar daca nu o facusem de cand lumea. (Jonas se mutase din oras si pe urma am fost internata aproape un an intreg.

Credeti-ma., nimeni nu voia sa te sarute acolo.)"