Magister. Calea catre sine

Pentru fiecare dintre noi exista cate un moment al vietii in care ne punem intrebarea: “Cine sunt eu?”. Aceasta intrebare reprezinta o tentativa timida de a ne cunoaste. Insa lumea noastra interioara este atat de complexa si fragila, atat de incarcata de ganduri si sentimente pe care, de multe ori, nu le putem ghici ori defini, incat ne retragem confuzi, amanand pentru un alt moment raspunsul cautat, uitand chiar de el.

Deseori, ne lasam definiti de fricile noastre, iar alteori, de dorintele noastre. Ni se pare ba ca bogatia ar reprezenta cheia fericirii, ba ca fericirea ne-ar face mai bogati, ba ca iubirea altora ne-ar ajuta sa intelegem semnificatia implinirii. Ajungem sa nu ne mai dam seama ca nu suntem nici fricile, nici doritele noastre.

Caci fricile pot fi indepartate, dorintele implinite, noi continuand sa existam dincolo de ele. Raspunsul la intrebarea “Cine sunt eu?”, lasata sa astepta intr-un ungher nestiut al mintii noastre, este Om. Ce este Omul?

El reprezinta piatra filozofala a alchimiei spirituale. Este punctul de plecare si tinta calatoriei initiatice asternute in paginile cartii. - Ana Lexa Fragment din cartea "Magister.

Calea catre sine" de Ana Lexa: "M-am trezit abia spre dimineata, chinuit de o foame cumplita. De data aceasta, m-am grabit sa imi ocup locul la masa lunga a refectoriului, bucurandu-ma sa vad alaturi de mine chipurile senine, lipsite de orice expresie, ale calugarilor. Tacerea lor imi facu bine, permitandu-mi sa raman doar cu gandurile mele.

Ma simteam intremat dupa somnul din noaptea trecuta, chiar daca hoinareala mea durase aproape intreaga noapte. Odihna imi limpezise mintea, imi calmase sufletul si imi adusese inapoi echilibrul. Timpul scurs, de ieri si pana azi, lasase ragaz ideilor sa se astearna.

In dimineata aceasta ma simteam in stare sa le decantez si sa scot din ele esenta a carei prezenta o ghiceam ascunsa undeva in spatele lor, dar care pana acum imi scapase. Insa, mai intai de toate, trebuia sa mananc. Mi-am inghitit mancarea incet, cu rabdare, curatindu-mi constientul de orice fel de gand, concentrandu-ma doar la senzatia de placere incercata.

Bucatele de dinainte nu imi mai parura nici fade, nici saracacioase. Aveau in ele o energie resimtita pana in adancul propriei fiinte. Ba chiar, imi paru ca, de fapt, cu aceasta energie ma hraneam; ca ea ma ajuta sa-mi recapat fortele, sa-mi regasesc vigoarea mintii, sa-mi intaresc vointa si sa-mi sporesc pofta de viata."