Luna de miere

De cand n-o mai imboldea ghimpele ingrijorarii, dormea bine si era vesela. Aproape ca nu se mai gandea la situatia in care fusese, cu barbatul bolnav pe moarte in spital, cu trei copii mici veniti unul dupa altul, cu marea nesiguranta care ameninta sa puna stapanire pe calmul ei. Acum se bucura de ceea ce primea de la Cel de sus.

Intelegea taria aerului dupa felul cum i se aratau particulele luminoase, stia cand se schimba vremea dupa cum cantau pasarile salbatice. Iar pe Vasile tot il mai surprindea uneori, dimineata, cand se trezea, inaltat intr-un cot, privind-o cu drag. Iar ea, deschizand in acest fel ochii, isi amintea ca i se incredintase acelui barbat datorita unei crengute de busuioc si a unui vis avut in noaptea de Boboteaza.

Si se ridica aparent preocupata sa vada ce fac cei mici dar si ca sa ascunda zambetul de multumire. Nu gresise crezand intr-o crenguta de busuioc.