Lumina unui nou început

De la autoarea romanului-fenomen Oamenii fericiti citesc si beau cafea Putem fi fericiti cand ne mintim pe noi insine? La aproape 40 de ani, Hortense traieste la Paris, are o scoala de dans si iubeste un barbat casatorit. Se amageste ca este fericita pana intr-o zi, cand o accidentare o forteaza sa se retraga in Provence, pentru odihna.

Va profita de acest ragaz pentru a-si face ordine in viata si pentru a-si revitaliza pasiunea? Un roman impresionant despre alegerile care ne pun in situatii paradoxale si despre puterea vindecatoare a introspectiei. In al saselea ei roman, Agnes Martin-Lugand face portretul unei femei talentate care, in urma unei intamplari nefericite, ajunge sa-si reconsidere viata si sa iubeasca din nou.

Lumina unui nou inceput e o invitatie calduroasa la descoperirea de sine si la o viata implinita. - Lire Scrisul lui Agnes Martin-Lugand e o forta descatusata. - Le Parisien Talentul de povestitoare al lui Agnes Martin Lugand este incontestabil cunoaste in profunzime alfabetul complicat al iubirii.

- Le Figaro Dupa ce a profesat ca psiholog timp de sase ani, Agnes Martin Lugand s-a dedicat scrisului, publicandu-si primul roman, Oamenii fericiti citesc si beau cafea, in regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, in decembrie 2012. Remarcata rapid de bloggerii atenti la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul in lumea editoriala traditionala. Astfel, romanul sau a cunoscut un succes urias, fiind tradus in mai multe limbi.

Drepturile de ecranizare au fost deja achizitionate de o casa de productie de la Hollywood. Agnes Martin-Lugand se numara printre primii zece cei mai bine vanduti autori francezi. Cartile ei s-au vandut in Franta si in lume in peste 2 milioane de exemplare si au fost traduse in 32 de limbi.

La Editura Trei, de aceeasi autoare, au aparut: O amenii fericiti citesc si beau cafea, Viata e usoara, nu-ti face griji, Imi pare rau, sunt asteptata…, Fericirea imi scapa printre degete si Inca aud muzica noastra in gand. Fragment din romanul "Lumina unui nou inceput" de Agnes Martin-Lugand: "Eram la un an de zile de la moartea alor mei, iar eu inca nu-mi revenisem. Nu prea stateam bine cu nervii, in perioada aia.

De multe ori, seara, ramaneam singura in scoala, sa dansez. In restul timpului, ma prefaceam cat puteam, pentru a salva aparentele, pentru a nu-i ingrijora pe Bertille, Sandro, Auguste si Cathie, cei care avusesera de tras din greu cu mine ca sa nu ma las doborata de tristete. Habar n-aveau ei cat de dezorientata eram, cat de in ceata imi erau planurile de viitor.

Disparitia alor mei imi aruncase in aer toate reperele. De-acuma insa, era vremea ca prietenii mei sa nu-si mai bata capul cu mine si sa-si vada din nou de viata lor. Asa ca, atunci cand simteam ca durerea si dorul de maica-mea si de taica-miu deveneau prea greu de suportat, dansam ca sa ma descarc, ca sa ma scutur, ca sa ma cufund intr-o emotie bruta si sa ma regasesc.

Sa ma las purtata de ritmul muzicii si al propriului corp imi facea nespus de bine. Desculta, cu ochii inchisi, rupta total de exterior, ocupam intreg spatiul salii. De data aceea, cand se facuse liniste, ramasesem in picioare, incremenita, exact in mijlocul incaperii, ca sa-mi recapat suflul si sa savurez starea aia de destindere a muschilor si de uitare, pret de o clipa, a gandurilor negre.

Cineva, in spatele meu, tusise atunci incetisor. Ma intorsesem sa vad cine era si descoperisem un barbat pe care nu-l cunosteam. Nu parea foarte in largul lui, si totusi nu-si ferise privirea, nici nu incercase sa dea bir cu fugitii.

In sinea mea, trasesem imediat concluzia ca n-arata rau deloc, dar chiar deloc. - Buna seara, spusesem eu facand doi pasi catre el. Pot sa va ajut cu ceva?

Schitase un zambet, numai trecerea mainii prin par tradandu-i stanjeneala. Mi se paruse foarte apetisant cu fizicul lui de ginere ideal, un pic pe stil victima si cu expresia aia de pusti prins cu mata-n sac. - Aaa...

da... buna seara... o caut pe o anume Hortense...

Era Craciunul in iulie, tocmai pe mine ma cauta. - E in fata dumneavoastra! Dar...

ne cunoastem cumva? - Cred ca as fi tinut minte, mormaise el. Rasese incetisor, ca pentru sine, dupa care scotocise prin geanta de umar.

- V-am gasit portofelul pe strada, imi spusese el intinzandu-mi-l. Ramasesem cu gura cascata cateva secunde bune, uitandu-ma la el ca proasta."