Lumina în august

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Joe Christmas nu stie daca e negru sau alb intr-un sud al Statelor Unite in care simpla ambiguitate asupra apartenentei rasiale e de ajuns sa te transforme intr-un paria. El insusi traieste cand de o parte a acestei linii imaginare, cand de cealalta, urandu-i pe albii care nu-l accepta cu totul, darsi pe negrii cu care refuza sa se identifice, intr-o schizofrenie violenta care nu poate sa sfarseasca decat in furie oarba si, in cele din urma, in crima. Oamenii pe care-i intalneste, parinti adoptivi bigoti, prostituate, raspopiti, flecari si fete batrane par cu totii blestemati sa-si traiasca propria specie de nebunie.

Povestea lui Christmas se pierde si se regaseste constant printre toate celelalte ale lor, care-o recompun de la distante diferite, cand binevoitor, cand cu malitie, intr-un neintrecut joc de perspective, care face din Faulkner un maestru si din Lumina in august o capodopera. Prin consimtamantul universal al criticilor si cititorilor obisnuiti, Faulkner este recunoscut acum drept cel mai puternic romancier american al secolului, intrecandu-i clar pe Hemingway si Fitzgerald. - Harold Bloom Fragment din romanul "Lumina in august" de William Faulkner: „- Ce-ai facut cu juninca aia?

- Am vandut-o, a raspuns Joe. - Aha. Ai vandut-o.

Si cat ai capatat pentru ea, daca mi-e ingaduit sa intreb? Nu-si mai puteau deslusi chipurile. Erau doar niste forme, aproape la acelasi nivel, desi McEachern era mai masiv.

Deasupra petei albe a camasii, capul lui McEachern amintea de una dintre acele ghiulele din marmura de pe monumentele in memoria Razboiului Civil. - Era vaca mea, a spus Joe. Daca nu era a mea, de ce mi-ai spus ca e?

De ce mi-ai dat-o? - Asa e precum spui. Era a ta.

Inca nu te-arn dojenit pentru c-ai vandut-o, dac-ai capatat un pret bun pe ea. Si chiar dac-ai fost pacalit, cum e de asteptat pentru un baietan de optspe ani, n-o sa te dojenesc nici pentru asta. Chiar daca mai bine era sa ceri sfatul unuia mai priceput in cele lumesti.

Dar trebuie sa inveti, cum am invatat si eu. Ce ma intereseaza pe mine e unde ai pus banii, sa steie bine? Joe n-a raspuns.

Stateau fata in fata. I-oi fi maica-tii vitrege sa ti-i tina ea? - Da, a raspuns Joe.

Gura lui vorbise, rostise minciuna. Nu avusese gand sa raspunda deloc. A auzit cuvantul iesindu-i gura cu un fel de mirare ingrozita.

Apoi a fost prea tarziu. - I-am dat ei sa-i puna bine, a zis el. - Aha, a facut McEachern.

A oftat; era un sunet aproape senzual, de satisfactie si victorie. Si fireste vei spune ca tot maica-ta vitrega a cumparat costumul cel nou pe care l-am gasit ascuns in pod. Mi-ai aratat pan-acuma ce pacate iti poate pielea: trandavie, nerecunostinta, necuviinta si blasfemie.

Si acum te-am prins cu ultimele doua: minciuna si desfraul. La ce altceva sa-ti trebuiasca un costum nou daca nu ca sa te duci la tarfe? Atunci a realizat ca baiatul pe care-l adoptase cu doisprezece ani in urma se facuse barbat.

Cum stateau fata in fata, aproape picior la picior, barbatul l-a lovit pe Joe cu pumnul. Joe a incasat primele doua lovituri; poate din obisnuinta, poate pentru ca fusese luat prin surprindere. Dar le-a incasat, simtind de doua ori pumnul tare al barbatului izbindu-l in fata.

Apoi s-a redresat, ghemuindu-se, lingandu-si sangele, gafaind. Stateau fata in fata. - Sa nu mai dai in mine, a zis el.

Mai tarziu, zacand rece si teapan in patul lui din pod, le-a auzit vocile rasunand pe scara stramta, din camera de dedesubt. - Eu i l-am cumparat! spunea doamna McEachern, Eu!

I l-am cumparat cu banii mei de unt. Ai zis ca am voie... ca pot sa-i cheltui...

Simon! Simon!”