Lumea in Si bemol

Copil minune in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial, adorat de melomani, dar discriminat si marginalizat cu incrincenare de regimul comunist, Dan Grigore si-a luat revansa binemeritata abia dupa 1989. Doar in afara granitelor, in extrem de putinele iesiri artistice tolerate de culturnici, a putut sa straluceasca asa cum merita si sa fie asezat de criticii internationali in galeria marilor pianisti. In tara, i s-a facut dreptate tirziu, cind zgomotul si furia unei vieti presarate cu piedici se transformasera pe nesimtite in victorii morale.

Va invit sa va alaturati diminetilor pe care le-am petrecut stind de vorba, sa descoperim cu umor, franchete si detasare angoasele si pasiunile unei vieti, ingredientele reusitei si ale unui destin spectaculos. - Dia Radu Pianul imi da energie, imi reasaza undele interioare intr-un fascicul care poate fi concentrat spre o tinta. Cind cint, devin o antena care capteaza.

E ca si cum m-as ruga. Parca as fi in lumina unei raze care cade pe mine in momentul ala, dar nu ca sa ma puna pe mine in valoare, ci ca sa-mi daruiasca ceva din splendoarea ei. - Dan Grigore Fragment din lucrare: „Dia Radu: Sa ne intoarcem la marile turnee internationale din anii 1970.

Au reusit ele sa mai indulceasca situatia pe care o traiati in tara? Dan Grigore: Multa vreme succesele de afara n-au reusit sa-mi schimbe cu nimic statutul. Eram tot un parlit care statea cu chirie, lucram o norma si jumatate la Conservator, alergam prin tara sa sustin concerte si aveam in particular elevi, ca sa mai fac un ban.

Starea asta de haituire a ajuns la paroxism intr-o seara din 1979, cand, singur in camaruta mea, cu o sticla de vin rosu in fata, ascultam la Europa Libera emisiunile de comentariu cultural ale unei tinere jurnaliste. La un moment dat, a spus: „Pana cand concursul de la Filarmonica va mai ramane blocat din cauza intereselor unor politruci din muzica, in loc sa-i dea castig de cauza lui Dan Grigore, care a demonstrat in ultimii ani... ?".

Asta a fost scanteia care a declansat totul. Pentru ca, dupa ce s-a auzit la Europa Libera, am putut sa obtin audienta la un mare stab din CC, Ilie Radulescu, care m-a intrebat cu mult calm: „Ce e, maestre?". Iar eu i-am raspuns tot calm: „Tovarase secretar, constat cu stupoare ca in ultima vreme am succese tot mai mari in strainatate si tot mai putine in tara.

Mi se pare stupefiant. In timp ce ziarele occidentale ma ridica in slavi, aici, la Filarmonica, un amarat de concurs se tot amana si se blocheaza fiindca e rezervat fiicei presedintelui Uniunii Compozitorilor". Si zice: „Stai asa!".

A pus mana pe telefon si a sunat la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, de unde i s-a confirmat ca exact asa era. In consecinta concursul a fost deblocat, s-a tinut in sfarsit, dar n-a mai avut nimeni curaj sa se prezinte. Am fost doar eu si am primit postul.”