Logodnica

Daca esti un cititor occidental, vei vedea un splendid roman exotic. Daca esti din Europa de Est, ai sa percepi si dimensiunea de adincime, aceea de reflectie asupra unor lumi complet diferite, a bulversarilor din istoria recenta, de care autoarea se serveste pentru a da viata unor personaje suculente, dar impovarate de o conditie tragica. Aspectul imprevizibil al naturii umane e foarte bine valorizat: Alisa, logodnica, e iluzia vietii lui David.

Femeia niciodata posedata cu adevarat, femeia-obsesie pe care, si atunci cind e constient ca a profitat de el, tot ar dori-o in schimbul lumii intregi. Nici profitoarea nu e o idioata, drept dovada, ea il numeste cu sinceritate inger pe cel care o adora si pentru citeva secunde avem impresia unei parodii dupa Dostoievski. Aici sta forta irezistibila a Doinei Rusti.

Ne spune o poveste care are mare legatura cu realitatea din jurul nostru, ne face sa visam la carti celebre, ne amuza si ne pune pe ginduri, ne arata unde poate duce cultivarea haosului vietii contemporane. Romanul Logodnica e o experienta de lectura care te face sa vrei mai mult, mai multe povesti – marca Rusti. - Serenela Ghiteanu Fragment din volumul "Logodnica" de Doina Rusti: „Si chiar atunci a inceput marea si inexplicabila scena.

Mai intai am auzit o bufnitura. Abia mai tarziu am realizat ca Alisa trantise trolerul. Cateva haine se imprastiasera pe jos, iar lumea incerca sa nu calce pe ele.

Alisa plangea in hohote, chircita langa geamantan, adunand privirile curiosilor. - Ce s-a-ntamplat, iubita mea?! Eram speriat putin, dar chiar si in frica aia inflorea speranta alba ca poate se razgandise.

Mai intai a plans, fara cuvinte. In jurul nostru era lume, gata sa-i sara in ajutor. Cativa se uitau la mine ca la un asasin.

- Hai, Alisa, hai, sa ne asezam undeva! Te rog! Ridica-te, iubita mea!

In curand o sa vina cineva de la paza... Te rog. Nu stiu de ce, cuvantul paza parca i-a facut rau.

O clipa mai tarziu s-a lasat pe spate, continuand sa planga. Cum statea lungita, arata ca un iepure mort. Refuzam sa ma uit in jur, voiam sa fiu alaturi de ea, de suferinta ei.

Pe obraz mi se intinsese niste rimel, remarcat mult mai tarziu. Printre lacrimi, am inteles in cele din urma ca biletul ii fusese anulat. Imi parea bine ca nu mai pleaca si incercam sa nu ma bucur pe fata.

In timp ce politia aeroportului isi facea loc spre noi, Alisa mi-a explicat limpede, atat de limpede ca mi s-a intiparit in minte: - Stii cine sunt, David? Avea modul asta de a-mi spune de zece ori numele in fiecare fraza, ca si cum voia sa puna stapanire pe mine. - Eu sunt kiraw!

Asta sunt! Se ridicase din nou in genunchi si continua sa vorbeasca ignorandu-l pe politistul care ne intreba daca e vreo problema. - Eu sunt kiraw-ul, David!

Exact cum spunea bunica mea. Ochii Alisei erau tristi ca ai copiilor abandonati. Am strans-o in brate.

De la oarecare distanta, tipii din Mosjoen ma priveau cu intelegere. Poate ca si ei trecusera prin ceva similar. Erau barbati tineri, dar cu siguranta stiau cat de intortocheate sunt drumurile care duc spre femei.

Alisa continua sa vorbeasca, mai intai in urechea mea, apoi privindu-ma cu ochii ei modeland fiecare cuvant ca pe un bulgare de zapada: - Kiraw-ul, David, este cea mai rea dintre buruienile lumii! Trebuie sa-l stii!”