Logica elefanților

Istoriile excentricitatii din Logica elefantilor adopta tonul comentariului pe doua voci, simuland (si stimuland) un canon care dubleaza, prin reluare, recuperarea detaliului ca fiind princip (i) al. Fiziologiile devin ilustre, consecventa isi expune aberatia, apetitul pentru trecut este inevitabil patologic, iar neaosismele curente rezoneaza, fireste, cu globalizarea. Intr-o logica elefantina, inteligenta are a se vadi, chiar gigantesc, in nimicnicia „faptului divers“.

Supraabundenta concentrarii miniaturale exacerbeaza efectele ingurgitarii unei muste ori ale studierii timpului liber al felinelor de casa. Lenjeria intima necesita un tratament aristocratic, iar injuratura si bataia se sacralizeaza intr-un univers in care guvernarea paraseste modelul pastoral pentru recursul la structuri galinacee. Textele lui Ciprian Valcan si ale Danei Percec (sur)prind acest nesat cu care lumea insasi pare a-si exprimenta limitele, naucita parca de proliferarea propriilor excese.