Locuri. Oameni. Povesti

Am adunat in aceasta carte aproape 50 de reportaje scrise in ultimii 10 ani. Majoritatea au fost publicate in revista Dilema veche, dar si in revista Elle, iar unele sunt adaptari dupa reportaje sau documentare difuzate la radio Romania Actualitati. Reportajele surprind locuri si oameni intr-o Romanie in continua schimbare, cu enorme discrepante.

O tara care se dezvolta incet, cu opinteli. O tara cand vesela, cand trista. Cu oameni obisnuiti, in care multi cititori se pot regasi, dar care au pove sti speciale.

Uneori frumoase, alteori teribile. Reportajele din aceasta carte sunt ca o fotografie a locurilor pe care le-am vazut si a oamenilor pe care i-am intalnit la un moment dat. Cine le citeste afla cum se traia sau cum se traieste in anumite locuri.

Cum se schimba sau de ce nu se schimba lucrurile si mentalitatile. E vorba de istoria recenta, dar si de povesti de demult, cum e cazul reportajelor despre Sighisoara, de exemplu. E vorba despre locuri incremenite in timp, ca satele izolate ale Deltei, despre palatele somptuoase in care locuiesc tiganii din Buzescu sau de colibele din pamant in care traiesc cei din rudaria de la periferia Zimnicei.

Sate transformate in orase, sate –muzeu, orase « moarte », sate sasesti readuse la viata – se regasesc in reportajele din aceasta carte. La fel – povestile dintr-o sala de judecata, portrete ale unor pictori naivi sau ale unor oameni care traiesc pe strada, atmosfera de la periferia Bucurestiului sau cea de la Parlamentul European, dar si oameni si locuri intrate in legenda : ultimul deportat din Baragan, ultimul clown sau ultimul mare reporter din perioada interbelica. Un reportaj ii este dedicat lui Felix Brunea Fox, pe care am incercat sa-l descopar prin amintirile celor care l-au cunoscut.

Indraznesc sa spun ca reportajele mele se regasesc in stilul lui Brunea Fox, de a scrie despre oameni obisnuiti, dar nu banali si de a da importanta detaliilor, pe care le ignoram, deseori, in cautarea senzationalului. Poate tocmai de aceea, reportajul e un gen mai rar intilnit astazi in presa din Romania. Dar asta nu se intimpla din cauza lipsei de interes a publicului, ci din pricina lipsei de bani si de investitii intr-o presa de calitate.

De fiecare data cind totusi apar reportaje bine facute, se constata ca publicul le urmareste cu interes, tot asa cum urmareste reportajele si documentarele oferite de televiziunile straine. Asta fiindca oamenii au nevoie de povesti, Un reportaj bine facut este de fapt o poveste adevarata. Pana la urma, si aceasta carte este o carte cu povesti adevarate.

Intr-o presa care nu prea mai pune pret pe reportaje, Liliana Nicolae persevereaza cu inteligenta si har. La radio si in Dilema veche,subiectele si cuvintele ei bine masurate reconstituie lumea din frinturi, in toata normalitatea ei. Ascultate sau citite, reportajele sale ne pun pe ginduri in fata Vietii pe care, grabiti, uitam uneori s-o contemplam ori s-o intelegem.

- Mircea Vasilescu, Dilema veche A fost in Irak, in Kosovo, la Chisinau, in Transnistria, a stat de vorba cu oameni batrani, a vorbit cu copii bolnavi de HIV, a fost la Tichilesti, la leprozerie, a fost in sate uitate de lume, a intrat in palate tiganesti, a fost pe urmele lui Brunea-Fox si Creanga. Liliana Nicolae are curaj si putere de munca, cat sapte. Cine doreste sa-i injure pe jurnalisti sa se domoleasca un pic si sa citeasca reportajele si povestile Lilianei Nicolae.

- Ovidiu Simonca, Observator cultural