Locul unde mai trăia ziua

Mona Simon debuteaza cu un roman care se citeste pe nerasuflate, scris cu o forta narativa si o ingeniozitate remarcabile. Primele randuri ne pun in fata confesiunii unui criminal, ducandu-ne cu gandul la un roman politist scris din perspectiva faptasului. Este doar o capcana, pe care Mona Simon o intinde parca pentru a testa vigilenta cititorului, care se trezeste in fata unei povesti ce incepe cu epilogul.

In fapt, romanul alterneaza planurile narative care se intersecteaza si se suprapun intr-un joc al realitatii cu imaginatia, purtandu-l pe cititor intr-o poveste captivanta si mereu surprinzatoare. Personajele nu sunt niciodata ceea ce par la inceput si ne dam seama ca, dincolo de actiunile lor, exista o justificare dramatica, de neevitat. Acesta este mesajul esential pe care romanul ni-l transmite la finalul lecturii - intelegerea faptului ca niciodata nu putem fi siguri de ceea ce vedem la suprafata si ca, dincolo de aparenta unei fapte, sta esenta motivatiei ei.

- Cristi Nedelcu, scriitor Elegiac, duios si invaluitor, cu o aura suprarealista, romanul Monei Simon e un poem in proza ce ne ofera, in nuante infinitezimale, povestea tulburatoare a trei destine ce se intrepatrund dramatic, chiar daca sub semnul izbavitoarelor virtuti ale iubirii, pentru a se regasi in final in fata unei solutii ingenioase si naucitoare, ce reconfigureaza totul in termenii frusti si implacabili ai fragilitatii conditiei noastre. La limita dintre doua lumi - dintre care una cu puternice valente aparent distopice - se desfasoara firul rosu ce leaga indisolubil vietile celor trei personaje principale, a caror complexitate nu atenueaza cu nimic sinceritatea si convingerea cu care isi asuma destinul, nici ingeniozitatea naiva cu care ajung sa actioneze. Franchetea observatiei si sinceritatea neimblanzita a tonului sunt contracarate de o emotie artistica ce transcende concretetea cruda a povestii, conferindu-i un filon liric aproape palpabil.

O poveste despre nevoia imperioasa de iubire, despre libertatea de a alege si pervertirea bunelor intentii, dar si despre valentele incomensurabile ale prieteniei. - Violeta Borzea, editor Mona Simon debuteaza cu un roman care se citeste pe nerasuflate, scris cu o forta narativa si o ingeniozitate remarcabile. Primele randuri ne pun in fata confesiunii unui criminal, ducandu-ne cu gandul la un roman politist scris din perspectiva faptasului.

Este doar o capcana, pe care Mona Simon o intinde parca pentru a testa vigilenta cititorului, care se trezeste in fata unei povesti ce incepe cu epilogul. In fapt, romanul alterneaza planurile narative care se intersecteaza si se suprapun intr-un joc al realitatii cu imaginatia, purtandu-l pe cititor intr-o poveste captivanta si mereu surprinzatoare. Personajele nu sunt niciodata ceea ce par la inceput si ne dam seama ca, dincolo de actiunile lor, exista o justificare dramatica, de neevitat.

Acesta este mesajul esential pe care romanul ni-l transmite la finalul lecturii - intelegerea faptului ca niciodata nu putem fi siguri de ceea ce vedem la suprafata si ca, dincolo de aparenta unei fapte, sta esenta motivatiei ei. - Cristi Nedelcu, scriitor Elegiac, duios si invaluitor, cu o aura suprarealista, romanul Monei Simon e un poem in proza ce ne ofera, in nuante infinitezimale, povestea tulburatoare a trei destine ce se intrepatrund dramatic, chiar daca sub semnul izbavitoarelor virtuti ale iubirii, pentru a se regasi in final in fata unei solutii ingenioase si naucitoare, ce reconfigureaza totul in termenii frusti si implacabili ai fragilitatii conditiei noastre. La limita dintre doua lumi - dintre care una cu puternice valente aparent distopice - se desfasoara firul rosu ce leaga indisolubil vietile celor trei personaje principale, a caror complexitate nu atenueaza cu nimic sinceritatea si convingerea cu care isi asuma destinul, nici ingeniozitatea naiva cu care ajung sa actioneze.

Franchetea observatiei si sinceritatea neimblanzita a tonului sunt contracarate de o emotie artistica ce transcende concretetea cruda a povestii, conferindu-i un filon liric aproape palpabil. O poveste despre nevoia imperioasa de iubire, despre libertatea de a alege si pervertirea bunelor intentii, dar si despre valentele incomensurabile ale prieteniei. - Violeta Borzea, editor