Legislatia proprietatii intelectuale

Comparata cu ramurile clasice, dreptul proprietatii intelectuale este una dintre cele tinere, dar, in acelasi timp, una dintre cele mai dinamice ramuri ale dreptului, ale carei importanta si raspandire cresc intr-un ritm accelerat, odata cu globalizarea si digitalizarea economiilor. La randul lor, sursele sau izvoarele dreptului proprietatii intelectuale sunt foarte diverse si eterogene - de la tratate si conventii internationale, directive si regulamente europene pana la legi si ordonante nationale, ordine si norme metodologice -, ceea ce ingreuneaza efortul de a citi si intelege "dintr-o privire" care sunt dispozitiile aplicabile intr-o speta concreta, chiar si pentru cei care sunt familiarizati cu domeniul. De aici si necesitatea acestei culegeri, al carei obiectiv declarat este acela de a aduna intreaga legislatie la un loc, ca intr-un codex (neoficial) al proprietatii intelectuale.

Legislatia proprietatii intelectuale este structurata pe doua parti, iar fiecare materie este fixata, pe cat posibil, pe tiparul legislatie interna, legislatie din dreptul Uniunii Europene si legislatie internationala. Partea I, Proprietatea industriala, cuprinde 39 de acte normative (dispozitii generale; marci, indicatii geografice, firme si embleme; desene si modele; modele de utilitate; inventii; noi soiuri de plante; topografiile produselor semiconductoare), iar partea a II-a, Dreptul de autor si drepturile conexe, include 4 acte fundamentale in materie.