Lapidarea Sorayei

Lapidarea – un obicei barbar si extrem de crud, transmis din negura timpului pana in ziua de azi. O parte intunecata a oamenilor, pe care Freidoune Sahebjam a decis sa o prezinte lumii intregi. Mereu supusa, crescuta de mica in tradi?iile unei societa?i rigide, conduse exclusiv de barba?i, Soraya a trebuit intotdeauna sa se supuna regulilor altora.

Casatorita for?at de la o varsta frageda cu un so? abuziv, care decide s-o paraseasca si, impreuna cu un presupus mollah si un primar maleabil, pune la cale un complot in care isi acuza so?ia ca l-a inselat, Soraya n-a avut practic nicio sansa. Unica ei greseala a fost faptul ca, in fa?a numeroaselor abuzuri si suferin?e, a ales sa nu mai vorbeasca.

Tacerea i-a fost fatala. Singura ei aparatoare, venerabila matusa Zahra, a fost neputincioasa in fa?a isteriei colective care a cuprins mul?imea in acea zi fierbinte de vara. Lasand la o parte nedreptatea si duritatea actului in sine, cartea scoate in eviden?a un adevar socant: propria familie te poate trada pentru a se supune regulilor comunita?ii din care face parte.

Totusi, chiar si in fa?a mor?ii, o femeie nevinovata poate dovedi curaj si demnitate. O poveste tulburatoare despre cruzime, norme rigide, adevar si iertare. Freidoune Sahebjam, ziarist de origine franco-iraniana, corespondent de razboi si scriitor, a castigat recunoasterea interna?ionala cu aceasta carte care, dupa ce a fost tradusa in limba engleza, a reprezentat baza scenariului unui film cutremurator: The Stoning of Soraya M.

Fragment din volum: “Intr-o iarna, Firouzeh, prietena din copilarie a Sorayei, muri de pneumonie. Lasa in urma doi copii si un sot, Hashem, baiat serios si muncitor, fierar de meserie si var al lui Ghorban-Ali. Hashem, la fel ca tatal lui, repara totul in Kupayeh: carute, biciclete, cazmale, ustensile de bucatarie, scripeti de fantana, samovare...

Dupa moartea prietenei ei si vazand tulburarea si zapaceala vaduvului, Soraya decise sa-i vina in ajutor. Firouzeh isi tinuse casa in ordine; totul era curat si aranjat cu grija. Insa tanarul tata, care-si pierduse mama foarte devreme si n-avea sora, era incapabil sa gateasca, sa faca cumparaturi si sa se ocupe de copii.

Soraya era disponibila. A stabilit, asadar, ca se va duce la Hashem de doua ori pe zi ca sa-l ajute cu treburile casnice. Aceasta era ocazia pe care o astepta Ghorban-Ali ca sa se debaraseze de ea.

Cu rabdare, de fiecare data cand urca din nou in sat, o urmarea, o pandea, o haituia ca s-o faca sa cada in capcana pe care i-o intindea. Tanara femeie, fara sa-si dea seama o singura clipa ca zilele ei erau numarate de acum inainte, continua sa faca drumuri la vaduvul lui Firouzeh, ca sa se ocupe de copiii lui, fara sa-si neglijeze totodata propria casa si familia. Putin cate putin, in sat se raspandira zvonuri suparatoare despre Soraya.”