La oglinda

Aceasta carte nu este o vanatoare de vrajitoare. O expeditie cinegetica de asemenea amploare ar presupune, indaratul ei, o doctrina pe cat de limpede, pe atat de exclusivista. Ar trebui sa cred orbeste intr-o idee si, ca un Savonarola, sa refuz din principiu tot ceea ce se incapataneaza a o contrazice.

Din pacate, aceasta insusire, singura capabila sa miste ceva in lume, fiindca numai ea ne impinge spre capatul drumului, imi lipseste cu desavarsire. Nu ma pot atasa defi nitiv de o idee, inchipuindu-mi ca doar ea e vredni ca de nemarginit devo tament. O parte din mine - cea mai antipatica, pentru ca e cel mai greu de tinut la respect - se revolta ori de cate ori as fi gata sa fac declaratii de neconditionata admiratie, amintindu-mi cat de departe sunt de cuprinderea indispensabila unei alegeri in deplina cunostinta de cauza.

Iar surdina primita astfel de orice afirmatie ce se voia neechi voca ma indeparteaza iremediabil de fermitatea fara de care despartirea apelor de uscat are toate sansele sa se prefaca in caricatura. Pana si atunci cand gandul mi se asaza in cuvinte nesovaitoare, lasand tonica impresie ca a iesit biruitor din confruntarea cu indoielile, sovaiala exista intreaga in spatiile albe dintre cuvinte, propozitii ori fraze. De la o vreme, nici nu mai trebuie sa intervina: sta cuminte, aparent inofensiva, gata sa se confunde cu micile goluri imaculate, dar faptul ca o stiu acolo, vesnic treaza, imi domoleste elanurile si-mi atenueaza entuziasmele.

Cine are taria sa pretinda, cu sabia lui Damocles deasupra crestetului, ca e stapanul absolut al propriilor ganduri si fapte? - Autorul