Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke

Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke este scris de celebrul autor american de bestseller-uri James Patterson (in colaborare cu Lisa Papademetriou, cu ilustratii de Keino). Volumele sale, dedicate nu doar adolescentilor si copiilor, ci si adultilor, au fost vandute deja in toata lumea. Margaret, cea care detesta sfarsiturile si care-si spune cu autoironie Cuckoo (adica tacanita), o ia de la inceput dupa ce a fost internata timp de zece zile intr-o sectie de psihiatrie.

Cand decide sa scape de toate influentele negative, jurnalul ei ii devine cel mai important ajutor. Cuckoo e sincera, hotarata, se pricepe la ilustratii (chiar si la benzi desenate) si... citeste!

Are tot felul de intalniri (imaginare si nu numai!) cu personaje care mai de care mai interesante si impreuna cu Freakshow, grupul ei de prieteni, trece prin intamplari caraghioase, serioase sau uimitoare. Caderi nervoase, suferinte din dragoste, povesti de liceu si profesori ciudati – Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke trebuie citit! Capitolele scurte arata ca nu intodeauna viata de liceu e usoara si uneori chiar si adolescentii au misiuni imposibile.

Cum s-ar putea incheiea jurnalul unei adolescentei care uraste sfarsiturile? Fragment: „Draga mama batrana Lucrul bun cand ti se intampla ceva nasol este ca-ti dai seama ca oamenilor chiar le pasa de tine. Lucrul rau este ca, manifestandu-si asa de aprig grija si preocuparea, te pot face sa te simti coplesita.

Si toata grija aratata la scoala ma face sa ajung cam zapacita acasa. Iar prezenta lui Marjorie nu face decat sa-mi sporeasca zapaceala. In primul rand, are un program de vampir: sta treaza de la apus pana-n zori.

Doarme aproape intreaga zi. In al doilea rand, este obsedata de teleshopping. Nu cumpara niciodata nimic, se margineste sa zaca pe canapea, detestand toate produsele prezentate.

Si, colac peste pupaza, Cainele Morris o face sa stranute. - Sunt alergica la scuame, incearca ea o explicatie. Asa ca eu il plimb pe Morris, il imbaiez si dau cu aspiratorul prin casa, ca sa indepartez scuamele.

Marjorie se ocupa de gatit. Niciuna dintre noi nu prea se omoara cu dusul gunoiului. Ne descurcam, dar uneori am impresia c-o facem doar ca sa nu se rastoarne peste noi.

Sunt cu totii asa de preocupati de progresele mele, incat incep sa-mi fac griji ca stau pe loc. Oare? Am plans in biroul domnisoarei Kellerman, lucru care nu este in regula.

Si ma simt destul de nesigura de cand cu bataia... Recidivez? Fac pasi inainte?

Ca s-o spun pe-aia dreapta, n-am crezut niciodata c-as fi sonata. Si daca am fost? Cum as putea sti?

E genul de intrebari care te innebunesc, daca nu esti deja nebuna. Daca as fi Brainzilla sau Pachetel, as putea s-o intreb pe mama daca ea s-a simtit vreodata asa si cum a scos-o la capat. Dar nu sunt niciuna dintre ele.

Habar n-am daca mama a avut vreodata impresia ca e nebuna.”