Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă

Se spune ca instrumentul psihoterapeutului este propria personalitate – el se lasa atins afectiv de pacient, si isi foloseste propriile reactii emotionale ca sursa de informatii despre pacient. Volumul de fata ilustreaza prin sapte povestiri de psihoterapie modul in care sentimentele pacientului si analistului, transferul si contratransferul, se intrepatrund, generand experienta unica a fiecarei terapii, si modul in care terapeutul isi analizeaza si utilizeaza reactiile contratransferentiale. Susie Orbach reuseste sa recreeze pentru cititori atmosfera din cabinet, in care relatia terapeutica reprezinta un spatiu special in care pot fi facute noi descoperiri care ii permit pacientului sa se schimbe.

Ii intalnim, printre altii, pe Adam, seducatorul vampirizant, Belle, care nu se poate opri din a fabrica minciuni si pe Joanne, care se automutileaza. Istoriile lor de viata si terapie sunt completate de scurte incursiuni clarificatoare in teoria si tehnica terapeutica. Susie Orbach, psihanalista, este profesor la New School for Social Reseach in New York si la London School of Economics.

A scris numeroase articole si carti despre dinamica relatiilor de cuplu si despre relatia femeilor cu corpul lor, printre care si Bodies, in curs de aparitie la editura Trei. Cuprins: O camera cu priveliste Vampirul Casanova Belle Pasi in intuneric Greutatea este o problema... Imposibilitatea sexului Si astfel Reflectii si intrebari Multumiri Note Fragment din volumul "Jumatate inocenta, jumatate inteleapta" de Susie Orbach: „Scriind povestile lui Adam, Joanna, Belle, Edgar, Jenny si Carol si Maria, am vrut sa descriu ce este terapia din perspectiva pe care o cunosc cel mai bine, cea a terapeutului.

Am vrut sa arat cat de extrem de interesanta este aceasta munca pe multe planuri diferite. Dilemele cu care se confrunta zilnic psihoterapeutul — dileme care pot pune probleme de natura etica, clinica si afectiva — mentin sufletul si mintea acestuia in stare de alerta continua. Intr-o munca in care lucrurile par ca se misca adesea extrem de incet, atentia la detalii este o parte a terapiei la fel de importanta ca si naratiunea pacientului.

Ce se spune, ce nu se spune, precum si ce nu poate fi spus si cum este exprimat ceea ce e spus sau nespus — si pe ce ton, cu ce nuanta, cu ce traire, cu ce sensuri ascunse, cu ce coloratura si accent — toate acestea sunt cruciale. Terapeutii trebuie constant sa puna sub semnul intrebarii paradigma din perspectiva careia vorbesc si inteleg. Trebuie sa analizeze cum ii face sa se simta ceea ce aud.

In aceeasi masura ca pacientul, poate chiar mai mult, terapeutul se misca in varful picioarelor. In timp ce pacientul este incurajat sa vorbeasca oricat de deschis poate, sa spuna ce-i trece prin minte pe masura ce se angajeaza in acest proces, ceea ce este in acelasi timp atat asociere libera, cat si reflectie, terapeutul are o responsabilitate diferita. El are menirea de a raspunde in moduri care tin cont de ceea ce comunica pacientul, de ceea ce poate insemna, de felul in care succesiunea de cuvinte, pauze si taceri, precum si trairile care le insotesc pot capata altfel de sensuri decat ar fi posibil in conversatia cotidiana.

Pentru ca terapeutul sa refleteze si sa gandeasca la ceea ce aude, el trebuie sa-si permita sa patrunda pe teritoriul emotional al lumii pacientului. El trebuie sa simta ceva din durerea, din angoasa, suferinta, depresia, mania, invidia, ura, iubirea, dezamagirea, supararea, sperantele, descurajarea si pasiunea experientei pacientului sau. Fara ca terapeutul sa se lase in voia acestor sentimente, el nu poate spera sa ofere pacientului o relatie vie in care sa poata fi abordate infrangerile, confuziile si suferintele vietii acestuia.

Fiecare pacient care intra in cabinetul meu de consultatii imi aduce o poveste despre el, familia, prietenii, iubitii, partenerii de viata si colegii sai. Incerc sa absorb si sa inteleg motivatiile sale numeroase si adesea inconstiente si posibilele motivatii ale oamenilor din viata sa."