Jocurile foamei. Seria Jocurile foamei. Vol.1

Primul volum din trilogia Jocurile foamei Bestseller international & un adevarat fenomen mondial Exista o singura regula: ucide sau vei fi ucis! Tu cat ai supravietui singur in salbaticie cand ceilalti fac tot ce pot ca sa nu apuci dimineata urmatoare? Intr-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odata ca America de Nord, se intinde natiunea Panem.

Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douasprezece districte conduse cu o mana de fier, in fiecare an este organizat un concurs sadic si sangeros, Jocurile Foamei. Douazeci si patru de adolescenti sunt luati de langa familiile lor si aruncati intr-o lupta pe viata si pe moarte, televizata in direct si urmarita cu frenezie. Doar unul dintre ei se va intoarce acasa faimos, bogat si...

viu. Cine si cu ce sacrificii va castiga cursa pentru supravietuire? Pur si simplu am citit fara sa ma pot opri!

- Stephen King Din seria Jocurile foamei fac parte: Jocurile foamei Sfidarea Revolta In pregatire la editura Nemira se afla un prequel la seria Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare Fragment din romanul "Jocurile foamei, volumul 1" de Suzanne Collins: "- Ma ofer voluntar! rostesc pe nerasuflate. Ma ofer voluntar ca tribut!

Pe scena apare confuzia. Districtul 12 n-a mai avut niciun voluntar de zeci de ani si protocolul e invechit. Regulamentul prevede ca, odata ce numele tributului a fost extras din urna, un alt baiat eligibil, daca numele a fost al unui baiat, sau o fata, daca s-a citit numele unei fete, poate iesi in fata pentru a-i lua locul.

In alte districte, unde castigarea extragerii este o mare onoare, oamenii sunt nerabdatori sa-si riste viata si voluntariatul e o procedura complicata. Dar in Districtul 12, unde tribut e, intr-o foarte mare masura, sinonimul cuvantului cadavru, voluntarii au disparut cu desavarsire. - Minunat!

exclama Effie Trinket. Dar cred ca exista un mic amanunt, mai intai trebuie prezentat castigatorul extragerii si apoi sunt ceruti voluntari, iar daca iese vreunul din multime, noi aa... Vocea i se pierde, ezita.

- Ce importanta are? spune primarul. Ma priveste cu o figura indurerata.

De fapt, nu ma cunoaste, dar ii citesc pe chip ca, vag, ma recunoaste. Sunt fata care aduce fragi. O fata cu care fiica lui s-ar putea sa fi schimbat din cand in cind cate o vorba.

Fata care a stat, cu cinci ani in urma, inghesuita langa mama si sora sa, in timp ce el ii daruia ei, copilul cel mai mare, o medalie pentru bravura. O medalie pentru tatal ei, pulverizat de o explozie din mina. Oare isi aduce aminte?

- Ce importanta are? repeta el, artagos. Lasati-o sa vina incoace.

In spatele meu, Prim tipa isteric. M-a infasurat cu bratele ei costelive si ma strange ca intr-o menghina. - Nu, Katniss!

Nu! Nu te poti duce! - Prim, da-mi drumul, spun cu glas aspru, fiindca ma tulbura nu vreau sa plang.

Diseara, cand vor da la televizor inregistrarea extragerii, toata lumea o sa-mi vada lacrimile si o sa fiu considerata o tinta usoara. O molaie. N-o sa-i dau nimanui satisfactia asta.

- Da-mi drumul! Simt cum o ia cineva din spatele meu. Ma intorc si vad ca Gale a ridicat-o de la pamant, iar ea i se zvarcoleste in brate.

- Du-te sus, Catnip, imi spune el, cu o voce pe care se straduieste sa si-o mentina ferma, apoi o conduce pe Prim catre mama. Ma otelesc si urc treptele. - Ei, bravo!

izbucneste Effie Trinket. Asta e spiritul Jocurilor! E incantata ca are in sfarsit un district unde exista un strop de actiune.

- Cum te cheama? Inghit cu greutate. - Katniss Everdeen, raspund.

- Cealalta e sora ta, pariez pe asta pana la ultimul banut. Nu vrem sa ne fure ea toata gloria, nu-i asa? Haideti.

Toata lumea! Sa-i oferim o runda de aplauze bogate noului nostru tribut! ciripeste Effie Trinket.

Spre meritul etern al oamenilor din Districtul 12, nimeni nu bate din palme. Nici macar cei cu biletele de pariuri, cei care nu au sentimente de mila. Poate fiindca ma stiu din Vatra sau il cunosteau pe tata sau poate au intalnit-o vreodata pe Prim, pe care nu ai cum sa n-o-ndragesti.

Asa ca, in loc sa primesc aplauze, stau acolo nemiscata, in timp ce ei iau parte la cea mai curajoasa forma de impotrivire de care sunt in stare. Tacerea. Care spune ca nu suntem de acord.

Nu iertam. Toate astea sunt gresite. Pe urma se intampla ceva neasteptat.

Cel putin eu nu ma asteptam, fiindca pana acum nimeni din Districtul 12 nu a dat vreun semn ca m-ar aprecia. Dar, cand am iesit in fata, luand locul lui Prim, s-a petrecut o schimbare si se pare ca, brusc, am devenit o persoana indragita. Mai intai un om, apoi un altul, apoi aproape fiecare suflet din multime isi duce la buze cele trei degete din mijloc ale mainii stangi, pe care o intinde apoi spre mine.

E un gest vechi, rar folosit in districtul nostru, pe care-l vezi uneori la inmormantari. Inseamna recunostinta, inseamna admiratie, inseamna a-ti lua ramas-bun de la cineva pe care-l iubesti."