Jocul lui Gerald

Intr-o casa de vara izolata de lume, in timpul unui joc erotic pervers, Jessie, incatusata de pat, il loveste pe sotul sau, Gerald, provocandu-i involuntar moartea. In urmatoarele douazeci si opt de ore, este condamnata sa indure intunericul, teroarea si nebunia, caci gandurile ii vorbesc cu voci incestuoase, cu voci de mult uitate, de mult ingropate, iar strigatului ei ii raspunde o creatura oribila, un chip alb furisat in umbra. Pentru ea, moartea ar fi o binecuvantare.

Terifiant... Un joc in care cosmarul este doar inceputul. - USA Today „– Ce-ar fi sa renuntam, Gerald?

Barbatul ezita o clipa, incruntandu-se usor; apoi traversa camera catre masuta de toaleta aflata in stanga usii de la baie. Chipul i se lumina. Privi din locul captivitatii sale.

Cu bratele ridicate deasupra capului, semana cu Fay Wray, victima inlantuita, asteptandu-l pe hidosul King Kong. Incheieturile ii fusesera prinse cu doua seturi de catuse de capetele din mahon ale patului. Lanturile ii dadeau posibilitatea de a se misca numai cincisprezece centimetri.

Doar atat. Gerald puse cheile pe masuta – doua clinchete abia perceptibile; insa auzul ei parea extrem de sensibil – si apoi se intoarse spre ea. Deasupra capului sau, pe tavanul alb si inalt al dormitorului, dansau si se unduiau raze de soare reflectate de apa lacului.“ Fragment din cartea "Jocul lui Gerald" de Stephen King: "— Aluneca, nenorocitule!

Tipatul strident se ridicase din bezna nenorocirii ei. Il uitase pe Gerald; uitase de sete; uitase absolut tot, in afara de paharul inclinat acum intr-un unghi atat de ascutit, incat apa statea sa se reverse; si nu intelegea de ce nu aluneca. Parca era lipit de etajera.

— Aluneca! Si dintr-odata aluneca. Miscarea lina a paharului ii contrazicea toate asteptarile sumbre si astfel, pret de o clipa, nu isi dadu seama ce anume se intampla.

Era pregatita sa faca fata esecului. Reusita o soca. Mana-i stanga tresari involuntar - miscare ce ar fi putut rasturna etajera.

Apoi, degetele-i atinsera paharul. Tipa iarasi. Era tipatul fericit al unei femei care tocmai a castigat la loterie.

Etajera se clatina, aluneca, se opri, de parca bucata aceasta de lemn ar fi fost inzestrata cu ratiune, iar acum analiza situatia. Nu mai ai timp, tuca, o avertiza Ruth. Apuca paharul ala blestemat, cat mai poti.

Incerca, dar degetele-i alunecara pe peretii umezi ai paharului. Pe mana i se revarsa putina apa si isi dadu seama ca paharul se va rasturna, chiar daca unghiul etajerei nu se modifica. E doar un joc al imaginatiei tale, tuca.

E doar vechea ta idee fixa: un dovlecel trist ca tine nu poate face nimic cum trebuie. Ruth avea dreptate. Totusi, paharul era pe punctul de a se rastuma - nu era un joc al imaginatiei -, iar ea habar nu avea ce trebuie sa faca.

De ce o inzestrase soarta cu degete atat de scurte, neindemanatice si urate? De ce? Macar de-ar putea sa apuce paharul...

Prin fata ochilor i se derula o imagine dintr-o reclama veche: o femeie surazatoare, cu o coafura la moda prin anii '50, care purta o pereche de manusi din cauciuc albastru."