Izolarea

Seria Mostenirea din Lancaster County, volumul 1 Toata viata a ravnit la lucrurile care nu ii erau ingaduite, dar oare nu o vor costa prea mult visurile sale? Ce a determinat-o pe mama lui Katie Lapp, o femeie simpla, din comunitatea amish si adepta a vechilor traditii, sa ascunda o rochita draguta de satin pentru bebelusi in podul casei? Raspunsul naucitor soseste in preajma nuntii lui Katie si a episcopului vaduv John, dand peste cap intreaga ei viata – prezenta si viitoare.

„Scrierile ei sunt pline de culoare, iar cufundarea in textul lor, o reala desfatare.” ForeWord Magazine „O incursiune, o aplecare asupra lumii amish.” The Gazette, Colorado Springs „Lewis empatizeaza atat de bine cu personajele care trag ponoasele.” Library Journal BEVERLY LEWIS a fost cotata in numeroase randuri de New York Times printre cei mai renumiti autori pentru cele peste 80 de titluri. Romanul Izolarea, primul din seria de romane care descriu viata in comunitatea amish, s-a vandut in peste un milion de exemplare si a fost ecranizat recent de Original Hallmark Channel. Beverly Lewis traieste impreuna cu sotul ei, David, coautor, in Colorado.

Fragment: “Se gandi la dimineata ultimei zile de miercuri cand intrebase de acea rochita, dupa ce urcase a doua oara in pod si n-o mai gasise acolo. Ce spusese mama? Ceva de genul „imi amintesc ca prin ceata"?

Oare chiar nu-si amintea? Sau incerca sa evite aceasta chestiune? Katie trecuse cu vederea raspunsul mamei, acceptandu-l ca pe o dovada a nevinovatiei sale.

Dar acum? Acum totul parea a fi o inselaciune. De ce?

Pentru a-si ocupa mintea, Katie se apuca de pregatit doua placinte cu gogonele si o oala cu supa de legume pentru pranz. Insa se surprinse indreptandu-se spre usa de la bucatarie si privind pe fereastra ei ori de cate ori auzea zgomot de cal si trasura pe drum. Continua sa-si ocupe mainile, sperand ca parintii ei se vor intoarce la timp pentru a lua impreuna masa de pranz.

Cand se facu unsprezece jumatate, iar acestia inca nu se intorsesera, se indrepta spre camera din fata si se aseza in balansoarul din lemn al mamei sale, stand degeaba, cu ochii atintiti asupra frumosului vesmant pe care-l asezase in poala. Minutele pareau a se scurge incet, sfidand-o. Examina maiestria cusaturilor, a broderiei — si ajunse la concluzia ca rochita nu fusese cumparata dintr-un magazin, ci fusese cusuta acasa, cu ajutorul unei masini electrice de cusut.

Cand vazu ca mama si tata inca intarziau, Katie iesi afara ca sa verifice rufele asezate pe sarma. Inca erau umede, asa ca le lasa agatate in lumina palida a soarelui si intra in casa. Inca agitata, lua cu sine micul vesmant ori de cate ori se intorcea in bucatarie ca sa se uite la ceas — de zece ori in cincisprezece minute — un du-te-vino intre cele doua incaperi.

Ce-i retinea atata vreme? Ceva nu era in regula. Insa indiferent cat de mult ii va lua sau care vor fi masurile la care va trebui sa recurga, Katie planuia sa mute cerul si pamantul pentru a descoperi adevarul.

Din clipa in care parintii ei aveau sa se intoarca acasa.”