Istorie si literatura

Un eveniment al lagarului de la Oranki, mentionat in toate marturisirile, a fost „vizita de lucru” a Anei Pauker, cu scopul de a recruta voluntari pentru Divizia „Tudor Vladimirescu”. Se stie ca unitatea respectiva a fost infiintata inainte ca armata romana sa intoarca armele impotriva nemtilor (23 august 1944) si sa devina aliata rusilor. Asadar, voluntarii se angajau sa lupte impotriva propriului popor.

Niciun ofiter roman nu a acceptat sa se inscrie! Este o expresie de noblete si de demnitate umana a corpului nostru ofiteresc de cariera, care, in ciuda tuturor promisiunilor ce le-au fost avansate, nu au acceptat sa tradeze, cu riscul propriei vieti. Am o vaga senzatie ca, din motive care imi sunt doar banuite, nu ii cinstim cum s-ar cuveni.

Apoi, mi-a atras atentia preocuparea pentru scris a unor prizonieri, in conditiile de la Oranki: „La inceput se scria pe foi de mesteacan. In apropiere erau padurile nesfarsite de mesteceni, de unde se faceau transporturi in lagar”. Aflasem si eu, din alte marturisiri anterioare, ca literatura ii preocupa pe multi dintre ofiterii romani prizonieri de razboi la Oranki.

Scrisul pe coaja de mesteacan! Pe de o parte, asa cum mi s-a spus, erau creatii personale, poezii, mai cu seama, ale catorva ofiteri. Cei mai multi, insa, rememorau pagini intregi de literatura si le notau.

Se editau in lagar, pe coaja de mesteacan, franturi din operele scriitorilor indragiti. Mai mult, unul dintre prizonieri – ar merita sa ii cunoastem numele, dar el a ratacit in uitare – a refacut pe coaja de mesteacan intreaga istorie a literaturii romane. Asa cum a putut el.

Indiferent de continutul acelei lucrari spulberate precum frunzele palide ale mestecenilor, cred ca intamplarea aceea este cel mai inaltator omagiu adus literaturii romane si literaturii in general. Ea dovedeste forta artei cuvantului, capacitatea ei de a ridica fiinta umana deasupra suferintei si de a-i da putere sa reziste. - Andrei Moldovan