Invocarea luminii

Invocarea luminii este partea a treia din seria Culorile magiei Bestseller New York Times Redefineste genul epic! - Publishers Weekly Intunericul impresoara Imperiul Maresh, iar cele patru Londre sunt intr-un echilibru al puterii tot mai precar. Kell, presupus ultimul antari, sovaie intre partile fata de care trebuie sa ramana loial.

Lila Bard a supravietuit si a inflorit de pe urma Jocurilor Elementelor. Dar trebuie sa invete sa-si controleze puterile magice, inainte sa si le consume de tot. Capitanul Alucard Emery strange un echipaj si incearca imposibilul, intr-o cursa contra cronometru.

O proza fara cusur – si finalul dulce-acrisor al unei serii fantastice, plina de emotii pentru cititori. - Publishers Weekly Pariuri disperate, puteri magice in inclestari pe viata si pe moarte si sacrificii care te tin cu sufletul la gura. - Kirkus Reviews Din seria Culorile magiei fac parte volumele: Volumul 1: Partea intunecata a magiei Volumul 2: Adunarea umbrelor Volumul 3: Invocarea luminii Fragment din cartea "Invocarea luminii" de V.E.

Schwab: "- Vos och?intreba el dintr-odata pe limba lui. Ce e? Sub privirea lui furioasa, Kell rezista tentatiei de a da inapoi.

Abia ce schimbasera cateva cuvinte de cand el aparuse in fata celulei lui Holland si-i spusese sa se ridice. Acum zise doar: - Arati bolnav. Holland avea parul negru lipit de fata nadusita, privirea tulbure.

- Ingrijorat de sanatatea mea? zise el ragusit. Ce emotionant!

Incepu sa se joace absent cu catusa prinsa in jurul incheieturii. Pe sub fier, pielea era roasa, carne vie, si mai inainte sa fi hotarat cu adevarat, Kell se trezi ca intinde mana spre metal. Holland incremeni.

- Ce faci? - Ce ti se pare ca fac? zise Kell, scotand cheia.

Prinse catusa, iar metalul rece, cu ciudata lui greutate ce te amortea, il facu sa se gandeasca la Londra Alba, la colier, la cusca si la propriul strigat... Lanturile cazura, catusele grele lovind podeaua destul de tare cat sa lase urme in lemn. Holland se uita la incheieturile sale, unde fusesera catusele.

Isi flexa degetele. - E o idee buna? - Asta ramane de vazut, zise Kell, retragandu-se ca sa se aseze in scaunul de langa peretele opus.

Ramase foarte atent, in garda, cu mana deasupra unui cutit, dar Holland nu facu niciun gest de atac, doar isi freca incheietura, ganditor. - E o senzatie ciudata, nu? il intreba Kell.

Regele m-a arestat si pe mine. Am petrecut ceva vreme in celula aia. In lanturile alea.

Holland ridica o spranceana neagra. - Cat timp ai petrecut tu in lanturi, Kell? replica el, cu vocea plina de dispret.

Cateva ore sau o zi intreaga? Kell tacu, iar Holland clatina din cap cu tristete, scotand un sunet batjocoritor din gat. Fantoma trebuie sa fi prins vreun val, pentru ca se balansa puternic si Holland pali.

- De ce ma aflu pe corabia asta? Cand Kell nu-i raspunse, continua: - Sau probabil intrebarea mai potrivita este de ce te afli tu pe corabia asta? Kell tot nu zise nimic.

Cunoasterea era o arma, iar el n-avea de gand sa-l inarmeze pe Holland, nu inca. Se astepta ca magicianul sa mai insiste, in schimb el se lasa pe spate, cu fata indreptata spre fereastra. - Daca asculti, poti auzi marea.

Si corabia. Si oamenii de pe ea. Kell se incorda, dar Holland continua.

- Hastra ala are o voce care poate fi purtata pana departe. Si capitanii, de asemenea, amandurora le place sa vorbeasca. O piata neagra, un recipient pentru magie...

n-o sa dureze mult pana voi pune piesele cap la cap."