Invelit in propriul corp

Cea de-a cincea carte a Denisei Duran vorbeste despre impingerea limitelor, radiografiate in mai multe registre stilistice. O carte in care atit trupul, cit si spiritul se rasucesc in sine, in incercarea de a scrie o alta harta a fiintei. Si din aceasta tensiune fara sfirsit se naste poezia.

O propunere incitanta – volum de poezii alcatuit pe o structura narativa subtila (cu personaje, planuri temporale si intriga), jurnal poetic coplesitor sau dosar de investigatie in care cautarea de sine intru iubire este dusa pina in adincurile scindarii („Doua zile de sinucidere”) si pina la transcendental („Cu fata inot prin aerul incaperii”). „In poezia cvasi-minimalista a Denisei Duran frapeaza contrastul, atent tinut in friu, dintre sentimentele devastatoare – dragostea, dorul, frica, disperarea – pe care le exprima si sobrietatea, discretia notatiei, uneori in doar trei-patru versuri. Denisa Duran este o expresionista retinuta, convinsa ca mai putin inseamna mai mult.

Fata de volumele anterioare, sint aici multe poeme in care autoarea isi lasa viziunile sa se desfasoare liber, pe spatii ceva mai ample. Iar atunci rezultatul este de-a dreptul impresionant.” (Luminita Corneanu) Fragment din volumul de poezii: “Cu fata inot prin aerul incaperii, cu muschii fetei ma deplasez, grimasele ma ridica la suprafata, sus tot mai sus, il prind pe Dumnezeu de picior, cu dintii il musc de picioare, incerc sa ma salvez, ma agat, cu dintii de picioarele lui. El se zbate, indurerat...

Cu fata inot prin aerul incaperii, obrajii mi se misca, in ras, niste aripioare de pesti. Ma inalt, ies din camera, ca dintr-un acvariu - o gura de aer mortal. Ajuta-ma sa-mi adun puterile, Doamne, Dumnezeule, cel muscat de picioare (de noi, ca de niste caini, in urcare)."