Intelectualii din Europa de Est

Intelectualii din Europa de Est. Un punct de vedere romanesc Sunt mandru sa fi fost coleg si – mai important inca – prieten cu Mihai Botez. Era posesorul uneia din cele mai patrunzatoare minti.

El a fost unul din acei oameni extrem de buni si de curajosi, luptand din greu in favoarea decentei si a normalitatii, impotriva groaznicului destin care s-a abatut asupra tarii sale. - Robert Conquest Uneori, problemele comunismului sunt puse in termeni de alternativa cu problemele supravietuirii. K.

Jaspers spunea de pilda ca bomba atomica este preferabila comunismului. Cunoscuta „zicala” despre „red or dead” propune aceeasi dramatica alegere. - Mihai Botez Anii sai de formare, ca matematician, i-au intretinut fascinatia pentru trei culmi ale matematicii romanesti: Barbilian, Onicescu si Moisil.

Primului – acelasi cu poetul Ion Barbu – i-a dedicat o monografie care, daca ar fi fost publicata atunci cand el a depus-o la Editura Cartea Romaneasca, la inceputul anilor '70, ar fi avut probabil un impact important asupra modului de a-l intelege pe marele nostru poet-matematician; cu cel de al doilea, a publicat in colaborare o carte privind aspectele informationale ale dezvoltarii sociale, simptomatica pentru emergenta paradigmei informationale in domeniul social; din verva celui de al treilea s-a impregnat pentru tot restul vietii sale, iar cei care au stat la taifas cu Mihai Botez stiu ca aproape de fiecare data el evoca macar o vorba de spirit a lui Moisil. Ca si acesta din urma, Botez traia umorul ca o stare cvasi-permanenta. Moisil ne invatase ca matematica trebuie facuta in stare de bucurie, iar Botez, pregatit prin toate datele sale sa adopte acest mod de existenta, a extins intelepciunea moisiliana la ansamblul activitatii sale intelectuale.

- Solomon Marcus Mihai Botez Matematician, profesor universitar, cunoscut disident anticomunist si militant pentru drepturile omului in Romania, Mihai Horia Botez s-a nascut la 18 noiembrie 1940, in Bucuresti. Absolvent al Facultatii de Matematica din Universitatea Bucuresti, doctor in matematici, mai apoi cadru didactic al Universitatii, devine ulterior director al primului grup interdisciplinar de cercetare a viitorului din Europa de Est. Din 1977, ca urmare a atitudinii critice fata de regimul comunist, expusa deschis in diferite publicatii occidentale, in tara este destituit din functiile importante pe care le detinuse, iar peste hotare ii creste prestigiul, fiind supranumit de jurnalistii occidentali „un Saharov al romanilor“ („Le Monde”, „Le Figaro”, „L'Express”) ori „Vaclav Havel al romanilor” („Christian Science Monitor”, SUA).

Ambasador al Romaniei la ONU in 1993 si la Washington DC in 1994. A murit la Bucuresti, in 1995. Fragment din cartea "Intelectualii din Europa de Est" de Mihai Botez "S-a spus adesea ca intr-un sistem totalitar, ca acela comunist de astazi, societatea civila pare mai degraba apatica, lipsita de vointa politica si de impact real asupra conducerii propriului sau destin; ea nu este deci „comunizata" (decat partial), si deci „indreptarea catre nationalism" nu constituie o cotitura si nu ar trebui justificata - ea aparand ca o componenta a valului de nationalism ce se manifesta pe toate meridianele.

As adauga totusi ca, nemultumiti de ordinea comunista, multi est-europeni vad probabil in „despartirea de Moscova" si promovarea traditiei nationale macar o conditie necesara (daca nu si suficienta) pentru o schimbare spre mai bine si pentru un nou inceput. Iata argumentele care justifica faptul ca, in Europa de Est, comunismul pare gata sa accepte nationalismul si devine chiar atras de traditia nationala, pe care si-o anexeaza si al carei continuator se auto-proclama: cu alte cuvinte, comunismul se nationalizeaza. O precizare se impune: „nationalist", in sensul folosit in speculatiile mele, nu coincide obligatoriu cu „statist".

Observatiile din acest capitol nu adauga astfel eventuale noi argumente la dosarul cunoscutului proces de „etatizare" a comunismului - oricum, de multa vreme desavarsit in Europa de Est. Nationalismul face apel nu atat la „organizatii" ca statul, ci la straturi adanci ale unui postulat „sufiet al etniei", cu rezonante adesea mistice. Atunci cand nationalismul astfel inteles devine „ideologie de stat", la randul sau se vede in situatia de a se considera expresia unei singure etnii.

Apare astfel o evidenta distinctie intre nationalism si statism in cazurile in care intre frontierele statului se afla populatii ce apartin mai-mult-decat unei singure etnii - ca in Europa de Est, atat de discutabil „impartita" dupa criterii nationale dupa Primul Razboi Mondial, ca urmare a descompunerii Imperiului austro-ungar."