Înotând spre casă

Roman finalist la Premiul Man Booker Cand soseste impreuna cu familia la vila de vacanta de pe Coasta de Azur, Joe vede un cadavru in piscina. Dar fata nu e moarta, ci, dimpotriva, plina de viata. Este Kitty Finch, o botanista autoproclamata cu unghiile vopsite cu verde, iesind goala din apa si facandu-si intrarea spectaculoasa in mijlocul vacantei lor.

De ce e acolo? Ce vrea de la ei? Si de ce sotia enigmatica a lui Joe ii permite sa ramana?

Un studiu subversiv si stralucitor despre iubire, Inotand spre casa dezvaluie modul in care cele mai devastatoare secrete sunt cele pe care le pastram fata de noi insine. Eleganta... subtila...

stranie... Placerea seducatoare a prozei lui Levy izvoraste din stralucirea ei stratificata... Inotand spre casa este o carte plina de spirit pana cand devine insuportabil de trista.

- The Washington Post O poveste excelenta, spusa cu subtilitatea si tensiunea amenintatoare ale unui dramaturg veteran. - The Wall Street Journal Splendid... Simtul formei dramatice al lui Levy, pe masura ce povestirea inainteaza spre finalul sumbru, este infailibil, iar proza ei imperturbabila, precisa face apel fara efort la oameni si peisaje.

- The New Yorker Doamna Levy este o povestitoare innascuta, care ne adoarme banuielile in timp ce presara indicii de-a lungul naratiunii sale. - The New York Times Fragment din cartea "Inotand spre casa" de Deborah Levy: "Mitchell parea mai nelinistit decat de obicei. Ieri, i-a povestit ca il zarise pe Keith Richards band pepsi in Villefranche-sur-Mer si ca era disperat sa-i ceara un autograf.

Pana la urma, n-a facut-o, deoarece, cum spunea el, „poetul zevzec era cu mine si riscam sa-mi traga un cap in gura daca ma purtam normal". Mitchell, cu bratele lui flasce, rozalii ca niste creveti, a amuzat-o cand a remarcat sumbru ca Joe Jacobs nu era genul de poet care sa contemple luna si nici nu avea tonus muscular. Putea probabil sa ridice un sifonier cu dintii.

Mai ales daca exista inauntru o femeie frumoasa. Cand turistii englezi au sosit in urma cu doua saptamani, Joe Jacobs (JHJ pe cartile lui, insa ea nu auzise niciodata de el) a batut la usa ei ca sa ceara cu imprumut niste sare. Era imbracat cu un costum de haine gros in cea mai caniculara zi a anului, iar cand ea a remarcat acest lucru, el i-a spus ca era ziua de nastere a surorii lui si ca intotdeauna, din respect, purta costum.

Lucrul acesta a uimit-o, fiindca era foarte preocupata de propria zi de nastere. Costumul lui parea mai adecvat pentru o inmormantare, insa omul era atat de fermecator si atent, incat l-a intrebat daca nu voia sa guste din supa de migdale gatita de ea mai devreme dupa o reteta andaluza. Cand el a mormait: „Ce amabila esti, draga mea", ea i-a turnat o portie generoasa de supa in unul dintre bolurile ei de ceramica preferate si l-a invitat sa manance pe balcon.

Dar s-a intamplat ceva cumplit. A sorbit din supa si a simtit ca i se incurcase ceva printre dinti, pentru ca in final sa descopere ca era niste par de-al ei. Un mic ghemotoc de par argintiu nimerise cumva in castronul lui."