Ingerul recunostintei. Meditatii spirituale

Recunostinta nu e o intrebare, e un raspuns; un raspuns liber si stabil ce refuza logica previzibila a schimbului si incearca sa co-raspunda uimirii simtite in fata unui eveniment binefacator si neasteptat. Nu multumim pentru un contract sau o negociere, rod al unor calcule interesate, nici pentru un act unilateral care raneste si umileste: multumim pentru un exces de bine gratuit care ne depaseste asteptarile. Spunem multumesc harului.

Raspuns sublim la un dar gratuit, recunostinta e singura rasplata posibila cand un asemenea dar e nemeritat si infinit. Insa trebuie sa ne dam seama ca am fost atinsi, ba mai mult, vizitati de Bine. In zilele noastre insa, hotarele dintre ce-i al meu si ce-i al tau sunt pazite cu usi blindate, porti automate, camere de luat vederi si sisteme de alarma.

Copilaria mea a trecut cu un gest zilnic de deschidere, in sens literal si simbolic: dimineata, indata dupa ce se trezea, tatal meu punea cheile in usa casei si le scotea seara, inainte de a merge la culcare. Viata de zi cu zi se desfasura cu usile deschise; doar somnul autoriza inchiderea lor. La tara, chiar si cea mai sarmana casa de sateni "dadea" (verbul nu era intamplator) spre o ograda mare si primitoare; piata nu e o inventie oraseneasca.

Cand ma intorc azi sa vizitez acele meleaguri, dau peste garduri sufocante si severe; bogatia si frica sunt legate una de alta printr-un fir dublu si nu putem renunta la prima pentru a ne elibera de a doua: pretul de platit e o viata blindata. Exista insa si o platosa interioara, mult mai grea: intr-o lume a "eului" fara "noi" apropierea exterioara creste si se mareste totodata distanta interioara intre persoane. Paradoxal, cresc preferintele si se maresc dependentele.