Incantatii

Sunt un om ramas in urma. In mine e o liniste care tresare pe coardele unei viori cu lemnul copt, de fiecare data cand frumosul simplului imi mangaie gandul. Percep dimensiunea vibratiei umane intr-un calm interior, in fata rasaritului de primavara si a apusului de toamna.

Mi se lasa mereu, cu miscari variabile, prin toti porii, un fum de frunze dulce-amarui. Identificarea vietii autentice imi este sinonima cu sunetul penitei pe hartie; in consecinta, scriu intr-o continua spovedanie jurnalul propriei existente. Vad inca lucrurile neatinse de patina timpului; rupt de touchscreen-ul instrainarii, le mai pot atinge, le mai pot vorbi, le mai pot simti.

Ma duc, asadar, sa poposesc pe culmile vulturilor, langa izvoare cu apa povestitoare, incarcate de sufletul Pamantului. Ma cuprinde dorul aerului curat, ma descompun atunci si zbor. Nu ma asez decat pe stresini sarace, in iarba diminetii scaldata de roua, in padurea unde rasuna un cantec demult cunoscut.

Ma intind si respir cu plamanii Pamantului, vad cu ochii furnicii, adulmec susurul metalic al trecerii viului. Ma incarc de polenul semnificatiei si il scriu. - Autorul Fragment din cartea de poezii "Incantatii" de Ionut Singureanu: "Judecata (inger pazitor) Imagineaza-ti un ecran dreptunghiular, Ruland spectacular destinu-ti de fugar!

Cu sala plina de tine-n etapele scarii sfarsite, Momentele de durere si fericire traite. Nu te grabeste nimeni, ai destul timp. Fiecare tu se deruleaza, se scoate din ritm, Cantareste binele si raul se pune deoparte.

Cand tu-ul tau da peste planset, plange aparte; Ar fi putut sa fie mai imbunat Acolo unde a lovit si-a scuipat, Cand vede raset, rade-inciudat, Atat de avar a fost cu bunele fapte."