In definitiv...

Nu poti fi scriitor daca nu scrii tot timpul. N-as zice ca e un viciu, fiindca viciile te darima, te distrug. A scrie devine un obicei necesar supravietuirii, asa cum am spus.

Fara scris te pierzi, te ratacesti, sint ani de cind nu fac decit asta, sa scriu, si sint constient ca asta ma tine-n viata. Nu glumesc.(Ion Vianu) Imi este cu mult mai greu sa justific in fata cititorului invitatia pe care i-am facut-o lui Ion Vianu de a purta un dialog. Uneori, lucrurile au un sens al lor care-ti scapa.

As putea insira o multime de argumente tari, in virtutea carora am vazut necesitatea acestei carti, dar imi dau seama ca ar fi doar un discurs gol, chiar daca intemeiat... Ion Vianu imi facuse din nou onoarea de a-mi prilejui un dialog cu unul dintre cei din urma descendenti ai unei aristocratii veritabile, din alte vremuri, o aristocratie care nu tine cont de culoarea singelui, ci de valorile pe care si bunicii, si parintii mei mi le-au dat si pe care, fara indoiala, si Ion Vianu le-a dat mai departe copiilor si nepotilor sai. Innobilata de contactul cu Ion Vianu, am speranta ca si altii se vor simti innobilati citind aceasta carte.

(Ioana Scorus)