Imperiul pisicilor

Alex Tocilescu este un tip cult, cu imaginatie si umor, caruia ii plac muzica, pisicile, conversatiile si satul 2 Mai. Asa sint si povestirile lui populate cu extraterestri, politicieni, locatari de bloc, diavoli sau feline: au o naturalete absurda, o impuritate elitista si un umor neconventional – trei atuuri care pe unii ii vor face sa ridice statui, iar pe altii din umeri. Caci in realismul paralel al lui Tocilescu se intersecteaza mai toate genurile: parodia si parabola, satira si apocrifa, farsa si pornograficul, fantasy-ul si autofictiunea.

Ingenioasele sale proze sint punk, pulp, prozac. Ca si cum Iisus, Harms si Tarantino ar intra intr-un bar unde cinta David Bowie. Orice se poate intimpla.

Inclusiv ca barmanul sa fie o pisica. - Marius Chivu Fragment din cartea "Imperiul pisicilor" de Alex Tocilescu: "A doua zi m-am trezit pe la noua. M-am dus la administrator si i-am cerut o lopata si un tarnacop.

N-avea decat lopata. Mi-a dat-o. - Mi-a murit motanul, i-am explicat.

- Imi pare rau, a zis. Cu restanta aia la intretinere ce facem? - Poimaine, am zis.

- Bine, dar te rog, nu ma uita. - Nu te uit, iau maine salariul. Roxana nu vrusese sa vina cu mine.

- Nu pot. Sa nu te superi, zisese. - Nu ma supar.

Venise pana la masina si pusese mana pe cutia din portbagaj. Cel mai potrivit loc pentru inmormantare mi se parea, habar n-am de ce, padurea Baneasa. Era aproape de gradina zoologica, poate de-aia.

Am lasat masina la marginea padurii si am pornit pe o poteca, cu cutia in brate si lopata pe umar. Un barbat cu un Golden Retriever a trecut dezinteresat pe langa mine. Apoi un jogger.

Apoi altul. M-am oprit langa un copac oarecare, am pus cutia jos si am inceput sa sap. Mergea mai repede decat ma asteptasem.

Transpiram putin, era cam mijlocul lui aprilie, sa tot fi fost vreo 18 grade afara, soare, zgomot de pasari, se auzea chiar si o ciocanitoare gaurind un copac. Cand groapa mi s-a parut suficient de mare, m-am oprit. Am trantit lopata pe jos, am luat cutia cu motanul si am incercat s-o bag in pamant.

Nu intra neam, groapa era si prea ingusta, si prea putin adanca. Am oftat si am continuat sa sap. Dupa vreo doua minute, lopata s-a lovit de ceva tare.

Am sapat putin mai la stanga, dar obiectul parea sa fie destul de mare. Cum nu era lopata mea si nu voiam s-o stric, m-am aplecat si am inceput sa dau pamantul la o parte cu mainile, pana a iesit la iveala o suprafata plana de metal."