Imaginar

Rudger e cel mai bun prieten al Amandei. De cand s-au cunoscut, sunt de nedespartit. Atat doar ca Rudger nu exista.

Dar nimeni nu e perfect. Intr-o zi, la usa Amandei bate infricosatorul domn Bunting. Umbla vorba ca el s-ar hrani cu prieteni imaginari, iar acum e chiar pe urmele lui Rudger...

Fragment din volum: “— Iarta-ma, a zis ea. Uite, imi pare rau ca te-am suparat. Pe urma, tasnind iute si surprinzator, cu un salt din acela neasteptat cu care se salvase toata vara din fata tigrilor si a extraterestrilor, a luat-o la fuga dintre masini cu intentia sa-i dea lui Rudger un pumn prietenesc in brat (nu era ea genul de fata care sa se imbratiseze).

A ajuns la el cu numai o fractiune de secunda inainte ca o masina albastra si veche sa scrasneasca din roti, sa scoata fum si sa se opreasca zgaltaindu-se exact in punctul din care plecase ea. Daca ar fi fost mai lenta sau daca ar fi pornit o clipa mai tarziu, in acel moment ar fi fost deja plata ca o felie de paine, trantita pe jos de masina si calcata in timp ce alerga spre Rudger. Inima ii batea cum Amanda nu-si mai amintea fi batut vreodata.

Ii bubuia in piept. Nu fugise mult, doar cativa metri, dar in mod neasteptat si ciudat respiratia i se taiase de tot. ii era frig, de parca soarele disparuse pe neasteptate dupa un nor.

— Vai, Amanda, a zis Rudger luand-o de dupa umeri, masina aceea... masina aceea... aproape ca te-a lovit.

— Fetito, a zis soferul dandu-se jos, cu vocea pierita si ingrijorata, nu te-am vazut cand ai tasnit. Am tras o spaima de mi-a sarit inima din loc. Esti intreaga?

Esti nevatamata? Scumpa ta mama e pe undeva pe-aproape? Amanda si Rudger s-au uitat amandoi in sus si au vazut un barbat inalt, voinic si chel sprijinindu-se cu o mana de usa deschisa a masinii.

Mustata roscata ii tremura la fiecare cuvant, iar camasa lui hawaiiana parea nepotrivita intr-o dimineata atat de umeda si de cenusie. — El este, nu-i asa? a zis Rudger.

Amanda si-a tras sufletul si i-a raspuns incet ca da, apoi i s-a adresat tare barbatului: — Se-ntoarce intr-o secunda, mama. Plateste parcarea. Si multumesc foarte mult ca nu m-ati calcat, dar acum sunt bine.”