Iată, vine Iisus Hristos

Cititorii editurii la care apare aceasta carte si ai mei sper sa gaseasca un folos, printr-o lectura cat mai accesibila cu putinta, a unei lucrari pentru care am dedicat munca zilnica a ultimilor ani si, indeosebi, studierea si consultarea mai multor sute de carti si texte religioase, filosofice si istorice. O particularitate a acestei carti, componenta a confesiunii intime, la care il asociez pe cititor e ca ea nu este numai o carte, ci si exprimarea, pe aceasta cale, a unui parcurs, a unei transformari personale structurale (metanoia). Stravechea zicala Mens sana in corpore sano este cel mai adesea inteleasa ca o subliniere a importantei sanatatii trupesti, cu un accent pe corpul sanatos, care gazduieste si intareste o minte sanatoasa, ceea ce este foarte adevarat, dar la fel de adevarat este si ca mintea sanatoasa conlucreaza cu trupul, pe care il curata, il caleste si chiar il vindeca.

Asadar, aceasta experienta noua de viata sau experienta de viata noua a fost o componenta a parcursului personal de care vorbeam si pe care il ofer celor care au nevoie si, cu mai mult sau mai putin efort, se hotarasc sa infaptuiasca o schimbare in existenta lor. Fragment din volumul "Iata, vine Iisus Hristos" de Stefan Masu: ”Afirmatia comuna ca toti vom muri isi pierde, dintr-odata, orice umbra de banalitate atunci cand moartea vine la fiecare dintre noi; moartea este cea mai infricosatoare problema a omenirii, spune Arhim. Serafim Alexiev, si, de aceea, stiind ca atotputernica moarte poate sa ne surprinda, trebuie sa invatam sa o asteptam cu serenitate.

„Intre mine si moarte n-a fost decat un pas" (I Regi, 20.3, spune regele David) sau „intre noi si Rai ori Iad exista doar viata, care este cel mai fragil lucru din lume". La moarte are loc tainica despartire a sufletului de trup; unitatea psihofizica se desface, trupul e de acum fara viata, insa sufletul, zidit spre nemurire, nu este lipsit de viata lui, ci continua sa traiasca. Oricat de fireasca ni s-ar parea, moartea este un eveniment nefiresc, nascut din pacat, din „neascultarea catre Facatorul”, iar pacatul nu este nimic altceva decat intrebuintarea, in chip rau, a libertatii cu care Dumnezeu ne-a deosebit, drept cele mai inalte fapturi pamantesti.

Prin urmare, moartea a venit in mijlocul oamenilor din vina lor si, oricat de nefireasca ar fi ea, a devenit soarta lor amara, de atunci pana astazi, toti mor, insa nu toti vor pieri in veac. Asadar, Dumnezeu n-a creat moartea, Dumnezeu l-a zidit pe om spre nestricare, aminteste si Arhim. Vasilios Bacoianis, aceste cuvinte de intelepciune ale lui Solomon; Dumnezeu nu l-a plasmuit pe om ca sa moara, ci ca sa vietuiasca vesnic, dar cu o conditie — sa respecte porunca lui Dumnezeu.

„Din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit" (Fac., 2.16-17). Faptul ca l-a instiintat ca va muri n-a fost o pedeapsa ci o prezicere, o „profetie"; moartea sufletului este rodul firesc al neascultarii.”