Iarna la Paris

Romanul lui Imogen Robertson - o poveste patrunzatoare, intunecoasa si opulenta din Parisul perioadei Belle Epoque - aduce in prim-plan un complot mestesugit artistic, detalii istorice bogate si personaje puternice si memorabile. Maud Heighton vine la Paris pentru a invata sa picteze la faimoasa Academie Lafond, dar si pentru a scapa de constrangerile si saracia din micul sau oras natal. Aceasta aventura presupune mult curaj, caci Parisul inghite o multime de bani: in vreme ce colegele sale se bucura din plin de stralucirea orasului si de beneficiile unei vieti lejere si boeme, Maud aluneca periculos spre o existenta sordida, pe muchie de cutit.

Fiind pe punctul de a muri de foame si de frig in iarna pariziana, ea accepta sa devina insotitoarea tinerei si frumoasei Sylvie Morel. Dar aceasta are un secret: dependenta de opiu. Pe masura ce Maud se afunda tot mai mult in lumea lui Morel - o lume a elegantei si a luxului -, secretele acesteia devin secretele ei.

Iar inainte de sosirea Anului Nou, ajunge sa se confrunte cu o minciuna care o va propulsa direct in intunericul periculos si adanc ce pandeste de dincolo de stralucirea orasului luminii. Fragment din romanul "Iarna la Paris" de Imogen Robertson: “Maud nici nu ar fi trebuit sa se dea jos din pat, daramite sa plece singura din casa din Impasse Guelma. Se oprea din cand in cand in timp ce se imbraca, pentru a se aseza cate o clipa ca sa-i treaca starea de slabiciune.

Avea doar hainele in care era imbracata atunci cand se inecase. Fusesera calcate si spalate, dar tot i se paru ca pune pe ea, odata cu ele, si apa aceea, asa ca incepu sa tremure. Proptita in spatele lavoarului era o oglinda sparta.

O sterse cu un colt al cearsafului si se uita in ea. Ciudat, arata cam asa cum isi amintea, doar ca era mai slaba la fata si avea cearcane intunecate sub ochi. Efectele pozitive asupra sanatatii ei, resimtite in timpul sederii pe Rue de Seine, fusesera sterse atunci cand gazda incercase s-o ucida.

Aproape ca zambi la acest gand... Apoi incepu sa-si prinda parul. Miscarile ii erau cunoscute si le facea mecanic, nu fara sa se mire.

Cum putea sa mai fie totul la fel? Cu toate acestea, degetele ii rasucira parul negru in gramajoara obisnuita si ordonata din crestetul capului, iar agrafele o fixara. Trase valiza de sub pat, scoase blocul de desen si intoarse foile goale.

Inca era acolo — cartea de vizita a doamnei Prideux. O vari in buzunar, impreuna cu una dintre bancnotele de cincizeci de franci. Pe bulevardul Clichy, un barbat statea pe o lada de ceai intoarsa si canta la vioara.

Pe genunchi i se cocotase o maimutica imbracata cu o vesta rosie si avand propriul instrument cu arcus. Un lant lung se vedea pornind de la gatul ei pana in buzunarul vestei barbatului. Il privea, copiindu-i miscarile, atenta si galagioasa.

Clopotelele tramvaielor rasunau de-a lungul drumului din fata lor. Cerul era cenusiu-portocaliu, iar Maud nu era sigura daca, din cauza vremii sau a bolii ei, simtea aerul atat de apasator. Se uita in sus.

- Adaposteste-te, domnisoara! ii spuse violonistul. Intr-un minut incepe furtuna."