Hristos este plinatatea vietii

Pe data de 27 noiembrie 2013, Sfantul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l-a trecut in mod oficial pe Batranul Porfirie din Kavsokalivia in randul sfintilor Bisericii Ortodoxe. Sfantul Porfirie, „clarvazator, modest, smerit si inflacarat”, era plin de dragoste arzatoare pentru Hristos si semenii sai, iar fiecare ipostaza a vietii sale adeverea ca Hristos este plinatatea vietii. Cu prezenta sa luminoasa, cuvintele sale inspirate si rugaciunea sa arzatoare, el a facut ca harul vietii traite in Hristos sa devina realitate pentru cei care veneau la el, transmitandu-le credinta, bucurie, putere, nadejde si constiinta adevaratului sens al vietii.

Cuvintele sfantului consemnate in carte se refera la rugaciune, viata duhovniceasca, cresterea copiilor, boala si alte teme, oferind raspunsuri si deschizand un fagas in viata. In vremurile grele, de durere si apostazie, pe care le traim azi, Sfantul Porfirie din Kavsokalivia se ofera pe sine si le apartine tuturor acelora care cauta adevaratul sens al vietii si-i cer ajutorul. Prin intermediul sfintelor sale rugaciuni, el se afla aproape de noi acum mai mult ca oricand, asa cum el insusi spunea: Cand Hristos ne uneste, nimic nu ne mai desparte.

Cand am sa parasesc viata aceasta, va fi mai bine. Voi fi mai aproape de voi. Fragment din volum: „Pentru multi, monahul pare distant si nesociabil.

Pare ca este preocupat doar de sufletul sau si ca nu ofera nimic Bisericii sau lumii. Dar nu este asa. Daca Biserica s-a mentinut atatia ani, acest lucru se datoreaza monahismului.

Cel care intra la manastire si ii ofera totul lui Hristos, intra in Biserica. Poate ca unii vor intreba: „Cei care traiesc singuri in pesteri ajuta. Biserica?" Raspunsul este „da".

Cei ce locuiesc in pesteri ajuta Biserica in chip mistic. Un monah care locuieste intr-o pestera poate sa nu aiba pomi si gradini de legume, poate sa nu scrie carti sau sa nu faca alte lucruri care sunt de folos vietii si progresului duhovnicesc, dar acolo el creeaza si face sa creasca, si se aseamana lui Dumnezeu. Pustnicii stau in pesteri pentru ca nimeni sa nu-i distraga de la viata duhovniceasca.

Cu viata lor curata, plina de fervoare si, mai presus de toate, cu rugaciunea lor, ei ajuta Biserica. Atunci cand intri la manastire, lasa-ti sufletul sa se deschida iubirii lui Dumnezeu. Acolo, toate lucrurile se sfintesc: acolo sunt atatea suflete care se roaga, care se dedica nevointelor ascetice si care traiesc o viata dumnezeiasca.

Sufletele sfintite reprezinta stralucirea manastirii. Sufletul are puteri extraordinare, care se rasfrang asupra lumii. Astfel, locurile sfintite ne influenteaza si ne inalta.

Trebuie sa ne umplem, sa fim plini de Duhul Sfant. In aceasta consta esenta vietii duhovnicesti. Acesta este un mestesug — mestesugul mestesugurilor.

Sa ne deschidem bratele si sa ne aruncam in bratele lui Hristos. Cand va veni Hristos, vom fi castigat totul. Hristos va schimba totul in noi.

Ne va aduce pace, bucurie, smerenie, dragoste, rugaciune si innobilarea sufletului. Harul lui Hristos ne va reinnoi. Daca ne intoarcem spre El cu dor si dorinta fierbinte, cu daruire si iubire, Hristos ne va da totul.”