Grit. Puterea pasiunii și a perseverenței

Pornind de la propria poveste – aceea de fiica a unui om de stiinta care ii deplangea frecvent lipsa de „geniu” – Angela Duckworth descrie dificultatile de care s-a lovit de-a lungul carierei sale si care au condus-o spre ipoteza ca secretul realizarilor exceptionale nu este, de fapt, talentul, ci o combinatie unica de pasiune si perseverenta pe care ea o numeste grit. Autoarea le face cunostinta cititorilor cu profesori care lucreaza in unele dintre cele mai dure scoli din lume, cu cadeti care se chinuie in primele lor zile la Academia Militara West Point si cu tineri finalisti care se intrec la Concursul National de Rostire pe Litere. De asemenea, Angela Duckworth scoate la lumina povesti fascinante din istorie si strange la un loc cele mai utile idei rezultate din experimentele moderne din domeniul performantelor de varf.

Nu in ultimul rand, le impartaseste cititorilor ceea ce a aflat intervievand zeci de oameni de succes, de la Jamie Dimon, CEO JPMorgan, la Robert Mankoff, redactorul-sef al rubricii de caricaturi din The New Yorker, pana la Pete Carroll, antrenorul echipei Seattle Seahawks. Personala, revelatoare si avand chiar potentialul de a-ti schimba viata, Grit este o carte despre gandurile care iti trec prin cap cand esuezi si cum exact aceste ganduri – nu talentul sau norocul – fac toata diferenta. Carte recomandata de Lorand Soares Szasz in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Fragment din volum: “Iata propria mea poveste despre orele de efort si practica deliberata care au condus la momentele de flux fara efort. Acum cativa ani, o producatoare pe nume Juliet Blake m-a sunat sa ma intrebe daca as fi interesata sa sustin un discurs TED de sase minute. „Desigur'', am spus.

„Suna distractiv!" „Minunat! Dupa ce ai discursul gata, vom organiza o videoconferinta in care te vom urmari cum il sustii si iti vom da feedback. Stii, ca un fel de repetitie." Hmmm, „feedback" spui?

Altceva in afara de aplauze? De data asta, pe un ton mai putin entuziasmat, am zis: „Sigur... suna bine." Am pregatit un discurs, iar in ziua convenita m-am conectat cu Juliet si cu seful ei, liderul TED, Chris Anderson.

Uitandu-ma fix in webcam, mi-am sustinut prezentarea in timpul stabilit. Apoi am asteptat sa primesc laude exuberante. Daca o fi fost vreuna, n-am observat-o.

Ce am auzit in schimb de la Chris a fost ca s-a pierdut in tot jargonul meu stiintific. Cuvinte cu prea multe silabe. Prea multe slideuri.

Si insuficiente exemple clare, usor de inteles. Mai mult, cum ajunsesem la acest domeniu de cercetare - drumul meu de la profesor la psiholog - era neclar si nesatisfacator. Juliet a fost de acord.

Ea a adaugat ca am spus o poveste cu zero suspans. Imi concepusem discursul ca si cum as fi spus poanta unui banc inca de la inceput. Au!

Chiar atat de rau, pe bune?! Juliet si Chris sunt oameni ocupati si stiam ca nu voi mai primi a doua sansa de a fi antrenata de ei. Asa ca m-am fortat sa ascult.

Dupa aceea, m-am gandit: cine stia mai bine sa tina o prezentare despre grit - ei sau eu? Nu mi-a luat mult sa-mi dau seama ca ei erau povestitorii cu experienta, iar eu eram omul de stiinta care avea nevoie de feedback pentru a-si imbunatati discursul."