Granitele alegoriei medievale

Aceasta carte este un demers pe care l-am gandit ca pe o lucrare de sinteza care sa surprinda, in masura posibilitatilor, puncte de referinta intre texte si autori din perioade diferite, din Evul Mediu european si Renastere, constienta fiind ca epoca medievala nu trebuie considerata cu nimic mai prejos decat grandorile Greciei vechi sau ale Renasterii. Problematica acestui concept al Alegoriei in receptarea sa de catre literatura Evului Mediu, dar si de catre epocile ulterioare, este complexa si bogata bibliografie ce i s-a consacrat in ultimele decenii nu face decat sa provoace la noi discutii si interpretari asa cum este si aceasta lucrare. Fragment din cartea "Granitele alegoriei medievale" de Roxana Zanea "Banuiala care se insereaza acum in reflectiile eruditilor este aceea ca trupul uman, viata reala nu sunt suficiente si nu sunt ceea ce par a fi.

Banuiala este accentuata si de ereziile gnostice care vedeau viata umana ca pe un cosmar, care vorbeau de drama umanitatii, de faptul ca doar cei alesi, adica gnosticii, erau detinatorii adevarului si cei posibili a fi salvati de Fiinta transcendenta, de Fiul trimis sa suporte conditia umana, prin definitie umilitoare. Ca un fel de riposta la aceasta gnoza, apologetii crestini formuleaza premisele crestinismului. Quintillian, Tertullian si apoi Parintii Bisericu vorbesc in timpul acestui crestinism primitiv de modalitati prin care sa faca cunoscute simbolurile biblice tuturor credinciosilor sau celor care vor fi atrasi de noua credinta si de adevarurile ei.

O astfel de modalitate este folosirea simbolisticii si a alegoriei. Despre aceste doua procedee, dintre care alegoria mosteneste semnificatia din Retorica latina, unde este o inversiune a discursului prin care se spune ceva, dar receptorul intelege altceva ( alieni loquium, alliud intelligitur; dupa o formula pe care o va pastra nealterata si Isidor din Sevilla in Etimologii, I, 47.22), alegoria pare a avea mai mult castig de cauza deoarece cu ajutorul ei „teologii, magistrii vor traduce in imagini notiunile pe care omul comun nu le-ar fi priceput, daca le-ar fi intalnit in rigoarea formularii teologice. De aici marea campanie (medievala mai ales) de educare a celor simpli prin desfatarea datorata imaginii si alegoriei...”.

Credem insa ca in Antichitatea Tarzie prezenta alegorismului crestin a avut o functie mai putin educativa si mai ales propagandistica. si de aparare impotriva paganismului si a alegoriei grecesti, care avea inca adeptii sai. Insisi adeptii acestor culte traditionale simteau nevoia unui singur zeu cu care sa intre in dialog direct.

La Sfantul Augustin, la Iulian Apostatul sau chiar la imparati ca Aurelian apare aceasta relatie directa cu supranaturalul."