Golful dragostei

Justine Hoffman si-a construit o viata comoda in Friday Harbor. E propietara unui hotel mic, dar foarte cautat si are un trai sigur si linistit. Copilaria petrecuta cu mama ei nestatornica, mereu calatoare, pe nume Marigold, i-a insuflat un dor adinc de statornicie.

In ciuda tuturor lucrurilor pe care ea le-a obtinut, lui Justine tot ii lipseste ceva: iubirea. Dupa ani buni de dor, visare si dorinte neimplinite, ea este pregatita sa faca orice trebuie ca sa-si schimbe destinul. Cind il intilneste pe misteriosul Jason Black, ea dezlantuie din greseala o furtuna de dorinte si pericole, care ameninta sa-i distruga tot ce pretuieste ea mai mult: viata ei linistita.

Dar Jason are propriile lui secrete si isi doreste de la ea mai mult decit ii da voie soarta. Fragment: „Intuneric rece si arzator. Durere peste tot, dintr-o data, de parca ar fi luat foc.

Incerca sa se rasuceasca, dar caiacul se rasturnase pe partea ei mai slaba si Justine nu reusi sa duca miscarea pina la capat. Suspendata cu susul in jos, dezorientata de socul rece, ea cauta cu disperare mecanismul de inchidere a partii de jos a caiacului, care o tinea inchisa in ambarcatiune. Frigul incepuse deja s-o ameteasca.

Nu gasi incuietoarea si incepu sa intre in panica. Reusi sa se rasuceasca pe lateral suficient cit sa scoata capul la suprafata o secunda si sa traga in piept aerul atit de necesar. Din nou sub apa, cauta incuietoarea si o gasi.

Trase cu disperare si caiacul se desfacu, iar Justine incepu sa se zbata ca sa scape din el. Ajunsa la suprafata, apuca ambarcatiunea rasturnata si respira adinc inainte ca un nou val s-o loveasca. Era incredibil de rece.

Pielea si carnea ii erau amortite, iar tensiunea ii crescuse cu furie. Visla se legana la citiva metri distanta, inca legata cu nailon de caiac. Rasuflind greu, Justine ajunse la punctul de legatura, apuca puntea elastica si-si mentinu echilibrul, prinse nailonul si trase spre ea pina cind visla se apropie suficient cit sa poata s-o apuce.

Ii era greu sa prinda obiectul in pumn. Trebuia sa iasa din apa. Nu mai avea control fin al miscarilor.

In aproximativ zece minute, fluxul de singe spre muschii neesentiali avea sa se opreasca. Intinse mina sub caiac, gasi pluta din spuma prinsa de coarda de sub punte si o trase afara. Avea nevoie de ea ca sa se urce inapoi in caiac.

Miinile ii erau neindeminatice de parca ar fi fost, amindoua, in manusi de bucatarie. Se stradui sa bage o parte a vislei in buzunarul de nailon de pe spatele plutei.”