Gloria si fularul infinit

Ilustratii de Gloria-Ioana Sanduta Cand Gloria a pictat manual acest autoportret in care tricota un nou fular, Bianca "tricota" la o noua idee de poveste. Era un weekend ploios de toamna si si-a amintit atunci de momentele de relaxare din copilarie. Atunci, a tricotat prima data o banderola roz si stramba, pentru care a primit cu indulgenta nota 9 la Lucru Manual, pe vremea cand era inca materie obligatorie la scoala.

La vederea acestui simpatic autoportret al Gloriei, a inceput sa scrie o poveste in care lucrurile tricotate prind viata, iar pasiunea se transmite din generatie in generatie. Cuvintele, la fel ca andrelele din mana Gloriei, pareau sa capete viata proprie si curgeau fara oprire, in cautarea sensului profund al povestii. Transformarea eroinei dintr-o fetita care depinde de atentia parintilor, intr-un copil care abia asteapta sosirea pe lume a fratelui mai mic.

Viata Gloriei era dulce ca un nor de vata de zahar. In camera ei mare si luminoasa o asteptau mereu cuminti o multime de jucarii. Papusi si puzzle-uri, plusuri si jocuri, un calut-balansoar si un morman de unicorni: Paco Nadrago, Ruby Zulufi, Abana Banana si altii care mai de care mai speciali.

Deosebita era si Gloria, o fetita de sase ani, cu bucle mari si roscate.